România nu e neapărat o țară săracă, pe cât e o țară sărăcită de politicieni. Astfel că e absolut normal ca opulența afișată de unii purtători de carnet de partid să nască nu doar critici, mai mult sau mai puțin meritate, dar chiar și flegme. Și, la limită, chiar și proteste.
Cu toate că ceea ce ar trebui să nască astfel de ieșiri publice sunt controale, anchete și verificări ale Justiției.
Pentru că, dacă e să fim corecți, nu faptul că niște pesediști afișează bogăție e o problemă în sine. Socialismul de caviar, cum s-au grăbit să-l numească peneliștii și ceilalți adversari politici ai PSD, la fel de corupți și ei, e nimic mai mult decât o gargară de comunicare politică.
Social-democrația nu înseamnă că cei care o reprezintă trebuie să fie obligatoriu săraci, așa cum nici liberalismul nu înseamnă că cei care îl reprezintă sunt implicit bogați. Și, tot așa, nici userismul nu înseamnă că cei care îl reprezintă sunt… mă rog, ce pretind ei că sunt. Și nici suveranismul nu înseamnă că cei care-l reprezintă sunt toți bine bolnavi cu capul.
Problema cea mare, și nu doar la pesediștii de caviar, ci și la liberalii de catifea sau useriștii de bursă ori aurarii imobiliari, e cum au obținut acele averi, cum au ajuns de la un salariu de bugetar la mergători Loro Piana ori Louboutin cu talpă roșie. Problema e cum au ajuns putred de bogați din salarii mici de la stat ori din firme falimentare.
Problema cea mare nu e blana de șinșilă de bazar a Sorinei Docuz și nici pantofii din piele de pluă de melc ai lui Simonis. Problema e că Justiția noastră cea oarbă, proastă și coruptă nu e în stare să-i prindă și să-i ascundă pe marii corupți și micii găinari. Căci dacă am trăi într-o țară normală, în care hoția e pedepsită, nu cred că ne-ar mai păsa de firma ori culoarea cătușelor și zeghelor purtate de unii politicieni.
1 comentariu