Cum să ai audiență la un podcast în care să vorbești despre istorie? Tom Holland și Dominic Sandbrook sînt istorici serioși, dar pentru podcastul lor, care ajunsese la 800 de episoade cînd au scris introducerea cărții ăsteia haioase* și de pe urma căruia a apărut Restul e istorie, s-au prins cum stă treaba văzînd și făcînd. N-ajunge să fii spiritual într-o carte de popularizare a istoriei, or fi constatat ei; îți mai trebuie și umor. Dar cel mai tare contează să încalci cu hotărîre toate tabuurile istoricilor serioși.
Să admitem că britanicii sînt mai relaxați decît noi cînd vine vorba despre istoria lor și că au umor cînd aduc vorba despre istoria universală, totuși chiar și ei trebuie să fie gata să se aștepte la orice cînd îi văd pe Tom și pe Dominic luîndu-și vorba din gură ca la pub, în podcastul lor, și pe Tom imitînd-o pe Marilyn Monroe sau parodiindu-l pe Winston (Churchill, nu altul!). Mai ales că și unul, și celălalt sînt, în restul timpului, istorici cu prestigiu, nu niște papagali predispuși la miștocăreală.
(Noi facem bancuri despre orice și oricine, însă vi-l puteți închipui pe Adrian Cioroianu dîndu-și ochii peste cap, într-o emisiune, ca Margareta Pîslaru sau deghizîndu-se în Gheorghiu-Dej? Iar Cioroianu are, orișicît, ceva umor. Așa că mă aștept ca cititorul autohton să traverseze momente de perplexitate la lectura acestei cărți.)
Holland și Sandbrook nu le iau la mișto pe, bunăoară, reginele Angliei din Evul Mediu, emițînd presupuneri golănești despre demult răposatele femei; tot ce spun despre ele e documentat și, la o adică, verificabil. Iar cînd cei doi amestecă personaje politice în viață cu mai știu eu ce personalitate britanică din secolul al XIX-lea sau cu faraonii Egiptului antic, nu fac asta ca pe scena vreunui teatru de comedie, pornind de la zvonuri infamante și de la minciuni lansate în ziare de scandal, ci folosesc materialul clienților.
Cine se așteaptă ca în Restul e istorie să aibă de citit texte lungi despre una sau alta se înșală. Istoria din cartea celor doi e alcătuită cel mai adesea din instantanee, unele doar de cîteva rînduri. În palpitantul capitol despre asasinarea celor doi copii ai regelui Eduard al IV-lea, celebra dublă crimă pe care Shakespeare i-o atribuie lui Richard al III-lea, în piesa cu același nume, iată cum apare Henric al VI-lea, ultimul rege din Casa Lancaster, în descrierea lui Tom și Dominic: „Născut în 1421 și rege la mai puțin de 1 an, Henric a fondat Colegiul Eton, dar a pierdut Normandia, și-a pierdut autoritatea și apoi mințile. Incapabil să împiedice Războiul de 30 de ani al celor Două Roze cu facțiunea yorkistă care era rivala Casei Plantagenet, a fost detronat și închis de două ori – în 1461 și 1471. Henric a fost ucis în cele din urmă de Eduard al IV-lea, rivalul său yorkist, în timp ce era întemnițat a doua oară.” Ca fapt deloc divers, Eduard al IV-lea, rege uzurpator și tată al celor doi prinți copii omorîți nu se știe de cine în Turnul Londrei, a avut și el parte de o „moarte bruscă”.
În capitolul Top 10 cele mai dezastruoase petreceri din istorie, pe locul 8 se află chefurile dintr-o casă închiriată la Londra ale țarului Petru cel Mare, „inspiratorul lui Putin”, precizează cei doi istorici: „Sătul să se tot holbeze lumea la el în timp ce patina pe Tamisa înghețată, Petru s-a consolat cu niște petreceri monstruoase în care cei din anturajul său au consumat cantități colosale de alcool, au pus pe foc toată mobila, au folosit 25 de tablouri pentru a trage la țintă, au sfărîmat toate încuietorile și ușile, au făcut praf covoarele și podelele, au spart 300 de geamuri și au distrus toate gardurile vii din grădină, pe care Evelyn (proprietarul, n.m.) le creștea de 20 de ani, izbindu-se în ele în timpul unor curse cu roabe la beție. Și roabele au fost făcute praf. Pe scurt, s-au făcut praf toți. Și toate.”
Flash-urile în timp din Restul e istorie sînt orînduite dinadins aiurea, potrivit filosofiei că, dacă lucrurile se repetă, atunci Cleopatra e contemporană cu Liz Taylor sau premierul britanic Clement Attlee cu expansivul Boris Johnson, cel ce a stat acum cîțiva ani la reședința din Downing Street 10. Johnson și ceilalți protagoniști ai Brexitului reapar de multe ori în carte, ca termeni de comparație pentru tîmpenia liderilor din alte vremuri. Tot așa și rusul Putin, în materie de minciuni sfruntate și de politici criminale, în instantanee care te oripilează, chiar dacă Tom și Dominic izbutesc să nu-și piardă umorul nici cînd aduc vorba despre marii criminali ai istoriei. Cinici în aparență sub pojghița de umor, cei doi istorici sînt de fapt niște exasperați ca marele Swift, cel ce propunea în Modesta jalbă, drept remediu al unei foamete ucigătoare din Irlanda, ca locuitorii ei să-și mănînce nou-născuții.
*Tom Holland, Dominic Sandbrook, Restul e istorie: răspunsuri la cele mai ciudate întrebări ale istoriei, traducere de Ioana Avădani, Editura Polirom, 2026.
