“Ți-au arestat personajele. Despre cine mai scrii de-acum?” – se treziră prietenii, după prînz, cînd s-a pronunțat sentința. Am răsuflat ostenit, am cerut o pauză de reflecție și, a doua zi, aveam răspunsul – un citat de la un clasic, reconfirmatul Victot Pițurcă, pe Sport.ro, după istoricul amical cu Argentina. “Lucrurile și viața merge înainte”, a rezonat Gînditorul din Orodelu. Așa zicem și noi. Personajele și aspectele fotbalului este multe și complexe, deci, iubiți amici, nu vă faceți griji! Are balta pește, iar în iazul nostru tulbure va fi mereu ceva de agățat – de la pestrița plevușcă pînă la rechinii încă neprinși. Totuși, trăim cu un sentiment amestecat după cutremurul din 4 martie 2014, provocat de pedepsele din Dosarul Transferurilor, urmat de replica devastatoare care, a doua zi, a prăbușit subit putreziciunea din FRF. Uău, iar e Momentul Zero!
Ca să fie clar (vorba Cîrlanului, urmașul Arogantului), e o ușurare. Așa le trebuie, au găsit ce-au căutat. Cine face ca ei, ca ei să pățească! Ne-am tocit condeiele și nervii, ani și ani de zile, ocupîndu-ne cu acești (conform deciziei definitive) infractori. Dincolo de aspectele penale, prezența lor – prin vorbe și fapte – era toxică pentru societate. Prin însăși componența lui, Lotul Transferurilor este o metaforă a tranziției românești, chintesența, crème de la crème, țîță de mîță. Niște mafioți declarați, niște băieți cu tupeu, un fost activist, un fost securist, o șulfă bătrînă, trecută prin toate regimurile, și, din păcate, un fost mare fotbalist, încurcat cu ei – ăștia ni-s frații Becali, Borcea, Meme, Copos, Nețoiu, Pădureanu și Gică Popescu. Le-am zis de dulce, amărîndu-ne exasperat, în zilele lor de glorie, cînd se credeau jmecherii jmecherilor, mai presus de oricine și de orice. Noi ca noi, da’ băieții de la Gazetă chiar au luptat cu Monstrul, din linia întîi. Astăzi, temuții intangibili de altădată înfundă pîrnaia. Ne rămîne, așadar, umila satisfacție a cronicarului: după o vreme, se arată că n-ai scris (chiar) degeaba, ca cretinu’.
Pe partea ailaltă, omenește, zău, nu simți nici o bucurie. Să-l știi pe Tata Jean la spitalul penitenciarului e ca cînd l-ai văzut pe Bombonel cărat cu targa. Vanitas vanitatum, deșertăciune a deșertăciunilor – ar conchide dl Adrian Năstase pe blog. Niște oameni cîndva mari, ajunși atît de mici. Nu te încălzește cu nimic. Mai bine era dacă îi oprea cineva atunci cînd erau la butoane, cînd făceau și desfăceau. Bolnavi de suspiciune, ne mai gîndim că, punctul B, niște detalii legate de Dosarul Transferurilor fi-vor instrumentate politic, de unii, de alții, mai ales în anul ăsta. Ideea grațierii lui Gică Popescu, punctul C, generează un vioi subiect de dezbatere în lumea românească. Pe ce anume s-ar întemeia decizia de a-l elibera pe un om care a încălcat legea? Or, de aici, moșilor, rămînem cu aceeași întrebare: s-a făcut dreptate sau doar justiție?
Dreptate avea Răzvan Burleanu, cel mai tînăr președinte de federație din Europa, atunci cînd zicea că rezultatul alegerilor de la FRF ar fi un moment comparabil cu Revoluția din ’89. Păi, ce vă spuneam, prieteni? Înseamnă că, în nici 15-20 de ani, fotbalul românesc va intra în NATO și în Uniunea Europeană. Pînă atunci, eheei, avem material. Cîndva, cumva, cum-necum, niște instanțe îi condamnă pe păcătoși, chiar dacă tîrziu. Noi o luăm iar de la capăt, fișa postului, și ne întrebăm: dacă Revoluția lui Burleanu a alungat dictatura, cine urmează să fie profitorii de la Tineriadă?