Azi voi vorbi despre un eveniment tulburător, o chintesență a politicii culturale și, mă rog, a politicii USR, Turnirul de Poezie “Cununa de Lauri” de la Tomis, ediția a VI-a. „Cum, veți spune, deja e ediția a VI-a? Dumnezeule, cum trece timpul… Dar despre ce e vorba, că n-am auzit neam.” Păi, în urmă cu vreo șase ani, la inițiativa vicepreședintelui, dl Gabriel Chifu, s-a înființat un turnir, așa cum îi zice numele și-n ziua de azi. Se întîlnesc scriitori din filiale și iau mielul la trîntă lirică. La sfîrșit, cel mai bun cîștigă. Ca în viață. Pînă acum, edițiile au călătorit cu fast: în Grecia, Spania, Ungaria, Bulgaria… E de domeniul evidenței că creșterea limbii românești și-a patriei cinstire, dimpreună cu deschiderea către universalitate, ar trebui, trebuie și va trebui să fie scopul de căpătîi al breslei. Vă dați seama? Vin ungurii, spaniolii, grecii, bulgarii și se delectează cu poeme. Poate că nu se delectează. Poate doar trag cu urechea, să învețe cum se face. Realizați lovitura de imagine? Gloria secundară? Fabulos!
Mă rog, fabulos pînă te prinzi că invitații-poeți și invitații-critici se strîng între ei și-și citesc numai lor, de teamă ca secretul rușinos să nu transpire. E vară, ce mama mă-sii? Într-adevăr: la nici o ediție (nici la cea de anul acesta) n-a existat public sau ziariști. O să mă întrebați: „Păi, dacă nu-i pentru public, de ce s-au mai strîns? Că poeții se știu între ei ca niște cai breji și nimeni și nimic nu o să le schimbe părerea despre sine. E ceva special? Știu și eu, poate o excursie all-inclusive, plătită din banii babachii. Poate un prilej să facă o băiță sau să cumpere vreun bibelou din oraș. Că, altfel, turnirele astea n-au vrăjit prințese, n-au smuls ropote de aplauze și nici n-au dat gata piața culturală a țărilor respective.
Anul acesta, însă, conducerea a mai doborît un record. Anume, a schimbat regulile turnirului în timpul lui. Regulamentul îi obliga pe poeți să vie, să recunoască, de care putem zice depandă, să zică versuri inedite: „Poeziile citite nu trebuie să fi fost publicate în volum, altfel vor fi depunctate de juriu”. Ca un făcut, un finalist (poet onorabil), dl Mircea Bârsilă, a călcat pe bec. Ajuns în finală, cei din jur(iu) au constatat că poetul le citea opere apărute de multișor, publicate hăt, acum douăzeci de ani… Ce era de făcut? Regulamentul era clar. Ei, dar cînd patosul și valoarea se întîlnesc, regulamentul e vax. Exact ca Statutul USR. Așa că Nicolae Manolescu, președintele juriului, a anunțat la microfon și la video: „Facem o abatere de la regulament și împărțim Marele Premiu (“Cununa de Lauri”) între doi poeți: Leo Butnaru și Mircea Bârsilă”.
Pour la bonne bouche, ar trebui să menționez că, pînă azi, premiul nu a fost niciodată împărțit. Dacă ar mai trăi, Donici și-ar schimba fabula, după chipul și asemănarea „turnirului”: Mutul, orbul și o știucă. Rămîne să hotărîți care sînt ăia.