Orice suveranist ar trebui să fie mîndru de tradiționalismul care curge gros și sănătos din povestea hop-on/hop-off-ului, așa cum e cunoscut în lumea civilizată un trocarici supraetajat care te plimbă, teoretic, prin tot orașul care contează. Iliada s-ar bîlbîi de ciudă dacă ar ști ce conflicte epice în stupiditatea și meschinăria lor cuprinde saga unui banal autobuz, iar Odiseea s-ar termina probabil în trei versuri și-o rimă albă, doar-doar va egala geniul creator care a croit traseul celei de-a doua veniri a autobuzului pe pămîntul sfînt al Daciei. Figură de stil, foarte probabil e a treia sau a cincea. A patra sigur nu, că atunci s-a anulat.
Cîntă-mi, zeiță, mînia ce-aprinse pe-Ahile peleianul
Autobuzul ăla turistic care vine „la fiecare 30 de minute“ a venit după o oră. Da’ măcar a venit plin, deci Ahile a stat mai mult de o oră să vină un autobuz gol. Îl învățase cumva Atena, a înțelepciunii prea-șmecheră zeiță? Nu, le văzuse pe toate trei trecînd din sensul opus. Un calcul elementar ar fi zis: „60 de minute împărțit la trei autobuze dau fix un interval de așteptare de 20 de minute. Elementar, dragă Watson“. Din păcate, acel chemat de soartă să supravegheze orarul nu era dr. Watson, ci dr. Lecter. Dar pînă și Fatum, zeul sorții cel chior, ar fi văzut că e o porcărie cît cocina să vină autobuz 2 la zece minute după autobuz 1, în timp ce autobuz 3 drege busuiocul, venind la un minut după autobuz 2.
Dar nu-i nimic, dacă tot așteptăm, găsim soluții: sîntem hi-fi, hi-def și hai-sictir
Există o aplicație, InfoTB, foarte utilă în general, care-ți spune cît mai durează pînă vine autobuzul sau tramvaiul în stație. Nu sînt sarcastic, în general merge foarte bine. Din fericire, Bucharest City Tour este un caz special. Tot ce-a făcut aplicația în cazul de față a fost să stea blocată 20 de minute pe indicativul „20 de minute“. După care s-a schimbat la 29 de minute. După care la 60. După care a devenit brusc 9 minute. Ajuns în acest punct, mă gîndeam din ce în ce mai obsesiv la Ahile care l-a tîrît pe Hector în jurul Troiei legat de carul său. N-am nici cea mai vagă idee de ce. Dar, prieteni, ziua mea e în curînd, uite o idee de cadou. Un exemplar din Iliada, desigur. Băgat pe gîtul nenorocitului ăluia legat de carul meu de luptă. De Hector zic, în caz că nu era clar.
Dar, iată, vine un vapor! E pescadorul Meteor!
N-am înnebunit, deși STB și-a dat toată silința. Dar am dubii asupra facultăților mintale ale celor care au aprobat proiectul de față: 70 de lei pentru un tur de 40-50 de minute e stupid și meschin. Începe de la Piața Presei, o ia pe Argeș în jos spre Piața Victoriei, acolo afli că e sîmbătă, deci Calea Victoriei e închisă, așa că traseul oficial se mută spre Piața Romană, Universitate, Unirii – unde șoferul mi-a explicat nedumerit că nu are stație, deși pe aplicație ea apărea –, Splai, Casa Poporului – iar Unirii, da’ pe partea ailaltă și de-aici tot înapoi spre Piața Presei pe traseul cunoscut. Opera Română? Nu! Cișmigiu? Nu! Gara de Nord? Nu! Cotroceni? Nu! Pasajul Basarab? Nu! Ciuperca Politehnicii? Nu! Oborul? Nu! Casa Radio? Nu!
Nu strîmbați din nas dacă multe dintre exemple nu vi se par îndeajuns de culte să fie văzute. Oamenii vin să vadă un oraș viu, cu bune și rele, să-și facă o imagine, să priceapă ceva mai mult decît promovarea aia ceaușistă de care suferă grav toți atîrnache bugetari. Dacă Amsterdamul n-are o problemă să-și atragă vizitatori cu droguri și curve, noi de ce n-am îndrăzni să le vindem prostituarea arhitecturală din vremea comunismului și a democrației originale?
Un tur de genul asta în Barcelona durează de la două ore în sus. În Roma e minimum o oră și jumătate. În Genoa începe de la două ore și jumătate. Băi, pînă și în Constanța trocariciul local m-a plimbat o oră și jumătate. Și m-a costat 7 lei. De zece ori mai puțin.
Da’ măcar ai garanția sigură că ai făcut o prostie
Și mai e ceva. În toată lumea civilizată, în prețul biletului este inclusă și o pereche de căști pe care să le conectezi la audioguide și să asculți în limba preferată. Sfatul meu personal, dacă mergeți în Spania, alegeți italiana. Vocea e superbă și informațiile mult mai mișto ca în engleză.
Ei bine, trocariciul bucureștean nu oferă căști, dar compensează prin faptul că nu merge nici audioguide-ul. Sau nu mergea cînd am mers eu. Există însă o alternativă: scanați un cod QR și intrați pe un site. Trec peste faptul că să scanezi un cod QR pus într-un loc public și care poate fi acoperit lesne de un alt cod QR bun să ducă spre malware e o prostie enormă. „Dar ce se poate întîmpla rău?“ Așa e, ce se poate întîmpla rău dacă instalezi o chestie pe dispozitivul pe care ai 1) date personale 2) poze personale 3) aplicații bancare? Nu zic că alternativa oferită de trocarici e nasoală, zic că e un risc de securitate.
Și mai zic ceva: după ce-am ajutat o domnișoară cu dizabilitate tehnică să intre pe site-ul cu pricina – eram curios dacă era malware sau nu –, ea a arătat că are și dizabilitate mentală, pentru că stat în ceafa mea cu audioguide-ul dat la maximum pe difuzorul telefonului. Dar nu voi fi rău. Îi doresc tot binele din lume. Cum se plîngea că e în căutarea bărbatului perfect, îi doresc să ajungă alături de un prinț viteaz și faimos. De exemplu, alături de Hector, legată de carul lui Ahile, nesimțită incapabilă să-ți cumperi căști ce ești!