Da halatul… Cît e halatul? Da slipul… Cît e slipul? Da casca… Cît e casca? Nici nu izbîndi de două ori David al nostru, că destui românași, toți ai noștri, băieți buni, din popor, declanșară o cursă fulminantă, o cursă de evaluare cît mai precisă a cîștigurilor lui Popovici. Nu-i vorba de cursele cîștigate, ci de bani, firește.
Cît o să ia de la organizatori? Cît va primi de la statul român? Cît va încasa de la sponsori? Farmecul nostru este să ne implicăm voluptos în tot felul de discuții, controverse colaterale demne de o cauză mai bună. Victoriile lui David alină cu greu eșecurile noastre. Impecabila condiție fizică a campionului evidențiază și mai tare, în oglinda apei, niște boli ale națiunii. Românul excelează în nenumărate discipline, cum să nu, dar una rămîne favorită. Sîntem campioni la proba de socotit banii altora. Ne preocupă mai puțin modul în care ne gestionăm bugetele personale, în schimb sîntem tare interesați de leuții, dolărașii sau euroii celorlalți.
În ampla dezbatere națională am tot vorbit despre solda lui David de la clubul Dinamo, despre cît a dat pe mașina lui bengoasă sau despre cît a luat de la publicitate. Îl luăm pe David la puricat de zici că i-a luat locul Simonei Halep. Niște campioni români obțin mari performanțe sportive, dar pe noi ne roade grija de performanțele lor financiare. Ei tot cîștigă trofee, noi ne tot pierdem timpul ca să-i vorbim de bani.
Tot pornind de la succesele lui David, mai iese la iveală o altă hibă a noastră. Ne entuziasmăm rapid și ne dezumflăm la fel de repede. Probabil că după medaliile de la Paris, conaționalii iarăși își vor aminti de absența unui bazin adevărat în micul Paris al nostru, după care lumea se va lua cu altele, iar lălăiala va continua. Explicabil pe undeva. O cursă de înot a lui Popovici durează sub un minut, două, în timp ce construirea unui bazin necesită multe luni de muncă susținută și consecventă. De unde atîta muncă și consecvență la noi?
Pont pentru campion: „David, convoacă ultrașii pe șantier și afișați bannerul «Vrem bazin olimpic fără pistă de atletism»”.
David Popovici este unul dintre eroii noștri. Nația sportivă are mereu nevoie de eroi. A avut eroi și va mai avea. Ne lăudăm cu victoriile eroilor ca și cum ar fi ale noastre. Fără să facem nimic, sîntem finaliști, sîntem campioni. Un erou prinde bine la casa omului, face și mai bine oricărui trib din lumea asta. Doar că în tribul nostru, parcă mai mult decît prin alte părți, își tot vîră coada un demon buclucaș. Frate, nu-l lăsăm pe erou să-și facă jobul lui de erou. Îl venerăm ca pe un zeu imediat după triumf, după care, mintenaș, îl coborîm de pe piedestal, evaluîndu-l ca pe un om mărunt, după criteriile noastre de oameni mărunți. Că cîți bani cîștigă, că ce mașină și-a cumpărat, că cu ce gagică mai umblă. Vi se pare corect?
Don’t worry, be happy. Povestea lui David Popovici continuă. E și povestea noastră, povestea unui băiat care înoată repede și a unui popor care umblă mai împiedicat.
Hai, România!