Caţavencii

Ne-am califat la Mondiale!

La Blatter vine un arab, os de calif, mă rog, un ștab: “Bre, Sepp, sînt neam de beduin și tocmai din Qatar eu vin. Am și dolar, am și riyal… Să-mi faci un Mondial!”. Ținu helvetul mare sfat, chemă complicii pe-nserat. Se întruniră în ședință. Și-au hotărît în consecință: “Pentru progres, pace și gaze, mutăm tot fotbalul în oaze!”.

Am încercat să eludăm poetic o mult mai prozaică tranzacție, încă una, sub egida FIFA. Bă, da’ ăștia nu se opresc aici, adică în deșertul de lîngă apele Golfului. I-auzi ce zice deunăzi Jerome Valcke, secretar general al forului, la radio France Info, citat de Gsp: “Turneul final din Qatar 2022 nu se va juca vara, ci, foarte probabil, timp de o lună în perioada 15 noiembrie – 15 ianuarie”. Curată inginerie planetară! Au torturat spațiul, forțînd frontierele simțului comun fotbalistic. Acum batjocoresc și timpul, întorcînd calendarul cu curu-n sus. Ali Khamlebey, ayatollah-ul de la Cotroceni, se înșela cînd zicea că iarna nu-i ca vara. Na, uite c-o să fie, prin vrerea profeților de la FIFA, spre liniștea emirului și a șeicilor din dinastia Al Thani, slăvit fie-le în veci numele!

În schimbul atîtor compromisuri, nea Jeromică de la Federație ne promite o primăvară à l’européenne, pe la 25 de grade, vreme ideală pentru fotbal, vorba aia. Nici nu mai contează că, oricum ai lua-o, un Campionat Mondial disputat iarna va bulibăși inevitabil întreg programul competițiilor interne și continentale. Fotbalul global trebuie să răspundă – nu-i așa? – provocărilor noului mileniu. D-aia, în 2022, World Cup va vizita o țară fără partide, călăuzită legislativ după normele Sharia, legea sacră islamică. Sigur, așa e tradiția la ei. Dar unde vor mai încăpea aici și tradiționalele șorturi ale braziliencelor sau sacrosanctele beri ale suporterilor din lumea-ntreagă – e o poveste cu finalul așteptat peste 8 x 365 de nopți. Pe pontifii de la FIFA îi doare fix în mitră, nu-i interesează astfel de basme. Au decretat eretică ideea că Mondialele trebuie să rămînă un carnaval dezinhibat și policrom. Au ales să se închine, ecumenic și economic, zeului Petrodolar.

Am ratat Brazilia și o șansă rară, românașilor! Pe termen mediu, viitorul sună complicat. În 2018, dacă ne calificăm, încăpem pe mîna Rusiei. Iar în 2022, în Qatar, ați auzit și voi: în loc să tăiem porcul, belim cămila. Ce-i de făcut? Să mergem la Doha, la oha!

Exit mobile version