Doar ne scriem din când în când. Mai nou și pe Instagram. O ținem în lucruri non-invazive. Dar îmi trimite deunăzi un link. De data asta pe Messenger. Îl deschid și începe un fel de profesor bătrân, bărbos și doctor să vorbească despre o carte. Mă prind repede. Era cartea de care îmi zisese ea ultima dată când ne văzuserăm – ceva pentru oameni deștepți. Sau măcar cu aspirații în direcția aia. Dau pe repede-nainte să trec prin link și spicuiesc, așa, doar ce-mi răsare-n ochi, cuvinte încrucișate: reducționism, intrinsec, cellular automaton. Mă pierde până să mă aibă.
Era a doua oară când fata capitaliza reducționismul, că mai „scăpase” o dată în conversație cartea asta. Dar îi răspund politicos, cum nu e bine să fii. Și-i zic că e o citire prea deșteaptă pentru mine. Îmi răspunde:
– Aaa, păi nici eu nu citesc astfel de cărți de obicei. Citesc multe benzi desenate și tâmpenii – încearcă ea s-o aducă în respirabil, probabil de dragul meu.
Da’ eu plusez, să văd până unde-o ține. Îi zic că nici benzi desenate nu cred c-aș înțelege. Pauză. Typing… Typing… Revine ea:
– Eh, sunt sigură că ai înțelege. Sunt foarte accesibile.