Cazul Bulai nu ar trebuit numit așa, ci cazul academic, cazul studențesc, adică tot atâtea cazuri de tăcere și complicitate. Este oribil că asociațiile studențești sunt niște limacși care nu au atitudine, inițiativă, care nu împing mediul academic spre coordonate mai curate și mai oneste.
E dureros chiar să vezi că studenții sunt o parte cât se poate de amorfă și inerțială a societății.
Mă uit la Burduja și mă gândesc că el e prezentat ca un succes al „studențimii“ și al reușitei. E vomitiv, omul e o investiție a sistemului din acest punct de vedere. Studenții ar trebui să fie în prima linie a schimbării, mai ales într-o țară în care sunt atâtea de schimbat. Ei acceptă însă mocirla „bătrânilor“, se deplasează inerțial pe drumurile bătătorite ale minciunii și tăcerii, sperând la validare din partea abuzatorilor.