Caţavencii

Nici nu va decarta cocoşul de trei ori…

Ca un bun dresor, obişnuit să-şi răsplătească ogarii cu una prietenească după ceafă cînd dau bine din limbă, preşedintele ştie şi că, dacă întărîtă jurnaliştii cu una-două înjurături bine plasate, aceştia vor zgîrma printre invitaţii lui de Revelion pînă dau de Udrea. Părîndu-i-se că frigul Covasnei îi cam moleşeşte pe angajaţii mogulilor, Băsescu le-a făcut fenta lui favorită, cît să le atragă mai abitir atenţia asupra faptului că familia Cocoş nu va lipsi de la masa prezidenţială în noaptea dintre ani.

La masă nu s-au discutat subtilităţi, căci, deh, era şi prostovanul ăla de Prins Pol, care nu-şi poate ţine gura, dar Cocoş a scrijelit pe pielea soţiei o cifră cu şase zerouri, pe care a prezentat-o preşedintelui şi domnului Falcă drept buget pentru detronarea lui Vasile Blaga de la şefia PDL. După ce purtătoarea mesajului a fost plimbată de la unul la altul şi s-au făcut corecturi peste corecturi, de i se acoperise corpul cu cerneala prezidenţială, s-a stabilit, în final, ca suma să aibă, totuşi, şapte zerouri şi să fie însoţită de nişte dosare care să-i dea oareşce greutate printre liderii de filiale locale. Nici n-a decartat Cocoşul de trei ori, că formula de cumpărare a Buldogului a rămas bătută în cuie: printr-o largă majoritate calificată, PDL va avea un preşedinte în persoana domnului Falcă, un prim-vicepreşedinte în persoana suavă a doamnei Udrea şi un ­secretar general în persoana doam­nei Claudia Boghicevici. Restul funcţiilor încă se mai negociază, în funcţie de cît pot şi oamenii ăia să aducă din vînzări anterioare.

Publicat în Cațavencii, nr. 1 (79)/2013

Exit mobile version