Dacă ar fi să fac o listă cu oamenii care au, în opinia mea, şanse să cîştige Primăria Capitalei, ar fi una lungă şi dureroasă. Ar fi pe ea Prigoană în Top 10, Oana Zăvoranu în Top 30, Adi de la Vîlcea (cu viză de flotant de Bucureşti) în Top 50, Monica Tatoiu un pic mai jos, dar cu condiţia ca să fie ea şi Consiliul General, iar în fundul listei, scris undeva mic ca să încapă, ar fi numele lui Nicuşor Dan. Şi nu zic asta pentru că nu vreau să-l văd primar, doar că ştiu că n-are nici o şansă. E drept, gîndul că am putea avea ca primar un om inteligent, apolitic şi care face chestii mă gîdilă. Şi totuşi, Nicuşor Dan încearcă. Duminica asta a avut chiar un mare concert de 12 ore, intitulat artistic „Nicuşor Dan Experience“.
Pe la ora 16, cînd am ajuns la Arenele Romane, publicul era pestriţ rău. Chestia asta s-a rezolvat destul de repede, după ce moşii s-au convins că nu se dau mici şi bere moca, iar mamele s-au oripilat cînd au auzit ce roacări cîntă pe scenă. Deci o oră mai tîrziu, cam ştiai ce fel de oameni îl au la suflet pe Nicuşor Dan: studenţi, hipsteri, vamaioţi bătrîni şi tot aşa. Pe scenă se cîntă, dar lumea a venit mai mult ca să se bucure de vreme şi de bere decît de muzică. Urcă pe scenă Mihnea de la Luna Amară cu o chitară, de unul singur, pentru că probabil ceilalţi ţin cu PSD-ul. Urmează nişte trupe de jazz cu piese lungi şi dureroase, de la care am făcut un pic de insolaţie. Pe seară mă mai răcoresc cu nişte stand-up comedy de-al lui Costel, amuzant ca întotdeauna.
N-am văzut minor să fi băut alcool, cum au scris ăia în Cancan, dar la cîţi rastamani erau pe-acolo, de-acum înainte s-ar putea să umble o vorbă prin Bucureşti: „E mai multă iarbă ca la un concert de susţinere Nicuşor Dan“, ca să se descrie o situaţie în care e foarte multă iarbă la un loc, evident. Ce-i drept, la cît de obositoare erau trupele alea de jazz, n-aveai cum să rezişti treaz prea mult timp.
Pe la ora 21 vine momentul discursului. Nicuşor îşi trage repede un tricou de campanie peste cămaşă şi apare de unul singur în faţa publicului care clocoteşte de energie. Îl strigă, îl aplaudă, îl susţin. El e atît de mişcat că a îngheţat pe loc. Stă cu picioarele uşor crăcănate, bine înfipte în sol, şi e ţeapăn tot. Mîna stîngă îi stă întinsă băţ pe lîngă corp şi cu degetele face un joc nervos. Vorbeşte ca un autist, cu uşoare noduri în gît. În discursul lui naiv, chiar crede că poate să schimbe ceva. Pentru o clipă, îl credem şi noi. Arată exact cum ar trebui să arate. Ca un matematician tocilar care a prins curaj cît să le arate bulangiilor din şcoală că nu îi e frică de ei. Asta şi are nevoie să vadă băltoaca de oameni din faţa lui (că de mare de oameni nici nu poate fi vorba). Sînt sătui pînă peste cap de golănaşi care te duc cu vrăjeala. Măcar prin simplul fapt că i-a stat împotrivă unei primării chitite pe tăieri şi demolări, Nicuşor Dan e altceva. Şi pentru asta sînt toţi oamenii ăştia aici. Nu fiindcă speră cu adevărat că el o să cîştige, ci doar pentru că el e acel altceva de care e nevoie. Anul ăsta or să voteze ce îşi doresc pentru mai bine, nu ceea ce îşi doresc pentru mai puţin rău.
Chit că au strîns un pic peste 2.000 de semnături de-a lungul zilei (foarte puţin dacă e să ne gîndim la amploarea evenimentului), seara s-a terminat frumos. Mai curat decît dezmăţurile cu mici ale lui Vanghelie, mai sincer decît pomenile electorale din sectorul 3. Oricum, sînt sigur că Nicuşor Dan are mai multe şanse ca un ONG-ist puternic decît ca un politician slab.