Deși familia s-a adunat la parastasul de 40 de zile al lui Emil, tatăl lui Lary (Mimi Brănescu), primul mort despre care se vorbește e polițistul francez împușcat pe stradă de atacatorii de la Charlie Hebdo. Sebi (Marin Grigore), vărul lui Lary, crede în conspirații, și a găsit chestii care nu se leagă și apropo de atacul care abia a avut loc la Paris. Îl ascultă, sporadic, ceilalți membri ai familiei, care se vântură dintr-o cameră în alta, încercând să respecte ritualul religios al pomenirii celui dispărut.
Asta ar fi una dintre probleme. La bucătărie are loc o dezbatere despre comunism, care degenerează în plânsete și denigrarea evreilor. Pe Ofelia (Ana Ciontea), cumnata lui Emil, o găsim supărată dintr-un motiv pe care-l aflăm mai târziu. Cami, sora lui Sebi, vine la parastas cu o croată beată, care vomită de mai multe ori. Preotul întârzie. Tuturor le e foame. Apare și soțul Ofeliei, un bătrân infidel și scandalagiu care deranjează pe toată lumea. Ideea e că viața merge înainte, problemele presante se aglomerează și mortul e pomenit mai mult în maniera impersonală a ritualului.
”Sieranevada”, selectat anul ăsta în competiția oficială de la Cannes, a avut premiera națională joi, la TIFF. E cel mai bun, cel mai amuzant și cel mai surprinzător film al lui Puiu. Durata de aproape trei ore e înșelătoare. Spre deosebire de Aurora, nu știi când au trecut. Tensiunea perpetuă a relațiilor de familie funcționează mai bine decât o scenă palpitantă de urmăriri și împușcături. Deși e plasat la un partastas, în proximitatea morții, se râde la filmul lui Puiu ca la o comedie de moravuri. E greu de înțeles cum cineva poate jongla cu atâtea povești, pe care le pune pe rând în așteptare și le reia pe măsură ce camera de filmat face slalom printre personaje, prin apartamentul de bloc mobilat bătrânește.
Filmul e o meditație despre familie, ritual și transcendență. Mortul e evocat nu atât prin povești (deși apar și niște menționări ale lui, spre final), cât prin eforturile familiei de a respecta ritualul, cu toate elementele absurde sau de neînțeles pe care le implică. În cele din urmă, cea mai evidentă formă în care mortul e prezent e amânarea continuă a mesei, ceea ce poate fi o chestie greu de îndurat atunci când în toată casa miroase a sarmale.
Pe tot parcursul filmului, apartamentul e scena unor dezbateri aprinse. Sunt, am putea spune, chestiuni ideologice, discuții politice între adepți ai teoriei conspirației și susținătorii ”variantei oficiale”, între monarhiști și comuniști, între oameni care fac politică și militari de carieră care se abțin de la comentarii. Rămâne, însă, impresia, că toate discuțiile astea n-au niciun sens, că sunt ușor de ridiculizat și că exprimă poziții mai puțin diferite decât par. În fond, atât bătrâna internaționalistă, cât și sora monarhistă a lui Lary ajung să denunțe caracterul alogen al unor figuri. Prima amintește că Regele nici măcar nu e român, în timp ce a doua alunecă în antisemitism și condamnă originile evreiești ale comunismului. Rămâi cu senzația că toate aceste discuții, ca și ideologiile din spatele lor, sunt chestii lipsite de sens, mai ales atunci când dezbaterile au loc în spațiul predictibil și confortabil al familiei. Afară așteaptă o lume mai brutală decât credem, una în care necunoscuții se înjură din nimic și se iau la bătaie pentru un loc de parcare.
Sieranevada (2016), de Cristi Puiu, cu: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Ana Ciontea, Bogdan Dumitrache, Cătălina Moga, Judith State, Rolando Matsangos.