Dup-atîta Soci și gheață, iar se-arată soarele. Ăsta-i sportu’, asta-i viață: fotbal cu picioarele! Făcurăm uitați fiorii Putiniadei de Iarnă, căci primăvara rîde iarăși pe maidanul nostru. Ni s-au pornit, una după alta, ca apele dezghețului, Liga Campionilor, Liga 1 și campania pentru Europenele din 2016. Despre primele două vom vorbi tot sezonul. Așa că, acum, zăbovi-vom oleacă asupra tragerii la sorți pentru preliminarii.
Grecia, Ungaria, Irlanda de Nord, Finlanda, Insulele Feroe – ce adversari frumoși ne-au picat, ce meciuri de lux ne așteaptă, ce grupă de vis avem! Nici nu mai știi cui să-i mulțumești, zău, pentru acest prim succes: extinderii europene sau inefabilei (pre)determinări ce ține de ciudatul specific național? Au fost amîndouă, probabil. Astrele s-au conjugat în așa fel încît noi să mergem în Franța, la turneul final.
Europa a pus umărul și pasa pe șiret, consacrînd o deviză cunoscută printre ilegaliștii români sau machisarzii francezi: puțini am fost, mulți am rămas! Ne-am făcut 53 de parteneri-competitori pe continent, așa că, omenește, pentru a nu naște animozități, criteriile s-au relaxat: ne calificăm primele două din fiecare grupă, plus alea de pe locul trei, după baraj. Da’ stai să vezi ce-o mai urma. Dacă procesul de extindere prin divizare va continua, ei bine, s-ar putea ca viitorul să ne sporească bogăția de echipe – unele, abordabile, ca Groenlanda sau Principatul Monaco; altele, redutabile, precum Catalonia, Flandra sau Ucraina de Est. Încet-încet, ne îndreptăm spre un turneu final cu 32 de echipe, ca la Mondiale. Europa va (re)deveni o lume în miniatură.
Totuși, să recunoaștem că nici noi, românii, n-am stat cu brațele încrucișate. Am întins mîna, în manieră specifică. La tragerea la sorți am trimis o echipă sudată, experimentată, cu virtuți complementare: Anghel Iordănescu și Victor Pițurcă. Am jucat iscusit la două capete, folosindu-ne atuurile magistrale: iconițele Generalului și farmecele lu’ Satana. Nu altfel, în niște legende obscure, lumea noastră toată nu-i decît un fruct al amestecului dintre lucrarea Necuratului și vrerea Celui de Sus. La faza asta, din urne a ieșit bine, slavă Domnului! Mai bine nu se putea. Dacă nu mergem în Franța, păi atunci înseamnă că chiar sîntem fraierii fraierilor, proștii proștilor, boii boilor.
Strategia noastră fi-va simplă, vine tot din vechime, de la străbunul “Ai, n-ai mingea, dai la poartă!”. A rafinat-o deunăzi Tata Puiu, strălucit, cînd a zis: “Vrem, nu vrem, indiferent cu cine jucăm, trebuie să ne calificăm!”. Am înțeles, să trăiți! Ne aflăm într-unul din acele momente (rare!) ale istoriei noastre cînd, pe bună dreptate, se poate afirma: România este o echipă prea norocoasă ca să mai aibă nevoie de conducători. Din această clipă astrală, totul depinde numai de noi. Deci, hai noroc! Alonz anfan deo la patriă, spre Franța 2016, spre trofeul Bulan d’Or!