A predat științe sociale și la elevii de gimnaziu, și la adulți și a fost președinta filialei din Galați a organizației Salvați Copiii România. Pe Nona Rapotan o știți de pe net, unde coordonează site-ul Bookhub, și din Suplimentul de cultură. Cum știu că o interesează subiectul, am întrebat-o ce crede despre introducerea în școală a studierii istoriei comunismului din România și ce efecte ar avea asta. Mi-a răspuns optimist-sceptică.
Cristian Teodorescu: Ce istorie a României ai învățat la școală?
Nona Rapotan: Una destul de detaliată, dar, evident, supusă trunchierilor impuse de regimul comunist. Am studiat istoria în sistemul clasic, criteriul cronologic fiind cel care separa anii de studiu și ciclurile de învățămînt, ceea ce m-a ajutat să am o privire de ansamblu. Cu un singur amendament, însă: am avut parte de profesori buni, care m-au lăsat să-mi dezvolt propriile mele grile de evaluare, astfel încît să-mi dau seama la timp că felul cum erau prezentate realizările regimului comunist (în speță cel românesc) nu era nici pe departe realist. Exacerbările naționaliste existau chiar și atunci cînd nu era vorba despre istoria statului român, pentru că dădea bine să faci comparații depreciative la adresa statelor.
C.T.: Mai ții minte vînzoleala de opinii de la noi cînd a fost condamnat comunismul?
N.R.: Te referi laRaportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, pe baza căruia președintele Traian Băsescu a condamnat regimul drept ilegitim și criminal, în cadrul unei ședințe parlamentare? Totul s-a finalizat cu scandalul provocat de Băsescu (care a afirmat că au existat două Securități înainte de 1989). Am asistat recent la o conferință susținută de Cristian Preda, despre cele patru Românii democrate; nici el, nici eu nu sîntem de acord că, după evenimentele din decembrie 1989, România a avut parte de un regim democratic în sensul clasic al cuvîntului, iar din 1996 statul român este identificat în tratatele de specialitate ca avînd o democrație iliberală. Nu detaliez ce înseamnă această sintagmă, am scris despre cărțile lui Fareed Zakaria anii trecuți.
C.T.: La televizor se tot dau filme despre viața minunată din comunism, iar bunicuții nostalgici le povestesc nepoților ce mișto era în comunism, încît auzi adolescenți care zic ce cool era comunismul. Amuzant nu?
N.R.: Ce se întîmplă e cinic și așa se justifică imposibila situație în care se află România astăzi. Sistemul politic bazat pe rocadele guvernamentale (cea de-a patra formă de democrație identificată de Cristian Preda), alianțele politice care se fac și desfac peste noapte fără consultarea reală a cetățenilor cu drept de vot fac posibilă discuția despre revenirea la un regim politic de extremă stînga. Memoria trădează, este infidelă, iar istoria orală, subiectivă, și la mai bine de 30 de ani de la evenimentele din 1989 avem canale TV care difuzează filme cu și despre comuniști eroi ai națiunii. De asemenea, au existat lideri comuniști charismatici, aduceți-vă aminte de Che Guevara, cel al cărui chip îl mai regăsim și astăzi pe tricourile purtate cu mîndrie de tinerii care nici măcar nu-și pot imagina cum e să trăiești „pe bune“ într-o țară în care extremismul de stînga să facă legea. Cîțiva factori favorizanți pentru revenirea la putere a unui regim comunist în România: incitarea constantă la ură și promovarea acesteia cu ajutorul sau prin intermediul mass-media și rețelelor de socializare; reintrarea în Parlament a unui partid extremist (AUR), cu o popularitate într-o creștere alarmantă (aș pune pariu, dacă n-ar fi tragică miza, că la viitoarele alegeri AUR va avea un procent și mai mare de voturi și un cuvînt greu de spus în privința alcătuirii guvernului). De asemenea, există o dezinformare foarte bine întreținută cu privire la efectele regimului comunist: cîte victime a făcut, ce orori s-au petrecut în numele egalității sociale etc. La o dezbatere cu elevii pe marginea cărții lui Ioan T. Morar, Fake news în Epoca de Aur, am pornit de la titlu; ei nu știau ce înseamnă „epocă de aur“, iar despre știrile false în regimul comunist și moda raportărilor false ale realizărilor partidului ar trebui vorbit mult, mult mai mult, poate așa ar scădea fascinația pentru un regim care e departe de orice formă sănătoasă de idealism social.
C.T.: Era nevoie să învețe copiii la școală istoria comunismului autohton?
N.R.: Este o mare nevoie, dar apare întrebarea cine să predea această materie. Gîndește-te la o situație cît se poate de reală: există profesori de istorie care au trăit în comunism; unii se încadrează în categoria nostalgicilor de care mă întrebai mai sus, și profesori de istorie născuți după 1990, deci care n-au trăit nici măcar o zi de regim ceaușist. Care dintre ei e mai potrivit să predea o istorie a comunismului autohton? Dilema este falsă, în mod normal ar trebui să dicteze profesionalismul; cum ar trebui să se predea, aici ar trebui adusă discuția, la metode, pentru că pericolul manipulării este extrem de mare, indiferent despre ce tip de profesor vorbim. Nu e suficient să prezentăm documente, după cum nu e deloc eficient să pui filme cu sau despre mărețele realizări ale partidului comunist pe care să le însoțești sau nu cu explicații suplimentare.
Există programa de curs opțional O istorie a comunismului în România, aprobată prin ordin de ministru încă din 2008, și materia se poate preda la ciclul liceal. După bătălii care au durat ani de zile, abia s-a reușit introducerea cursului Istoria Evreilor. Holocaustul la clasa a XI-a, una din cauzele reactivării naționalismului și mișcărilor de extremă dreapta. Ar trebui să ne sperie recrudescența antisemitismului românesc, pentru că de data aceasta nu vorbim doar despre nostalgici, cei care au fost în tinerețe simpatizanți sau membri ai Gărzii de Fier, ci de tineri, care au o brumă de cultură generală, fundamentată pe consultarea unor surse deloc credibile, și așa revenim la problema fake news-ului de care pomeneam mai sus.
Pe de altă parte, să nu uităm că în Europa există state care au partide de extremă dreapta la putere sau care fac o opoziție foarte puternică, iar socialiștii și extremiștii de stînga par că pierd teren. În realitate, ei n-au pierdut niciodată suficient de mulți susținători, încît să fie insignifianți pentru Putere. Revenind la întrebarea ta, după toate cele spuse aici, ea ar trebui înlocuită cu o alta: de la ce vîrstă ar trebui să li se vorbească copiilor despre pericolele extremismului de stînga și de ce nu e bine, în general, să fii adeptul unui partid extremist (de stînga sau de dreapta).
C.T.: N-ai impresia că și adulții ar trebui să recitească istoria României?
N.R.: Vezi vreun nostalgic dornic să învețe? Ai impresia că extremiștii – de stînga sau de dreapta – se dezic așa de ușor de credințele personale și schimbă tabăra peste noapte? Revenind, evident că răspunsul este da, din toată inima da. Așa cum există universități care au introdus cursuri pentru generația a treia (inclusiv în România), așa ar trebui să existe și programe speciale de studiu al istoriei. Pînă la urmă, locul înțeleptului satului poate fi luat astăzi de oricine a trecut de o anumită vîrstă, cu condiția să fie la curent cu ultimele apariții editoriale, să se informeze pe Internet sau din alte surse cu privire la noile perspective politice etc. Istoria României nu doar că ar trebui recitită de adulții de astăzi, ci studiată serios, astfel încît alegerile electorale să nu se mai facă în baza principiului „răul cel mai mic“ (unul din efectele pozitive ale recitirii istoriei României).
C.T.: Ar strica un capitol despre mișcarea legionară ale cărei legende sînt reluate de unii cu frenezie?
N.R.: După cum spuneam, există cursul de Istoria Evreilor. Holocaustul; din anul școlar 2023-2024 este obligatoriu și se predă la clasa a XI-a; să vedem efectele pe termen lung. Din păcate, există suficient de mulți fanatici, neonaziști sau fani ai mișcării legionare, care ar face orice numai să nu se recunoască că milioanele de evrei morți în lagărele de exterminare naziste au existat.
C.T.: „Minciuna are picioare scurte“ se zice. Dar cînd e repetată decenii la rînd nu i se lungesc?
N.R.: Nu doar că i se lungesc, ci se transformă în stîlpi de fundație. Gîndește-te cum e să locuiești într-o casă despre care știi că e din cărămidă, dar în realitate e din chirpici. Cum te-ai simți la primul cutremur sau la o ploaie torențială mai puternică? Cîteodată e prea tîrziu să afli adevărul, pentru că efectele minciunii sînt imposibil de anulat.