Până la urmă, cumpărarea lui Brâncuși s-a transformat într-un fel de țeapă.
E genul acela de țeapă pe care ți-l dă ENEL când colectează taxa radio-TV. Adică țeapa nu e mare de căciulă, dar ideea e să sunt foarte multe căciuli și-atunci, per total, țeapa devine una imensă.
În cazul Brâncuși, evident, nu banii sunt problema. Ei nu au fost de la bun început: aveam bani, dar nu aveam solidaritate. Așa că hai să facem solidaritate. Ce-a ieșit?
Tot ce rămâne din campania de cumpărare a Cumințeniei Pământului este că s-au tras toți de șireturi cu bătrânul din Montparnasse: io sunt Brâncuși, ba io, să moară mama… Pleșu, Oana Pellea și alții s-au lăsat adânc pătrunși de valorile neamului. Și-au dat și ei cu Cumințenia Pământului pe la bărbie, cum își dau frizerii cu primii bani pe care îi primesc când intră în tură.
S-a făcut un filmuleț de-o prostie înfiorătoare despre cum ne-au tras-o rușii de-a lungul istoriei, de la Burebista până la Iohannis, dar noi acum ne răzbunăm pe ei cumpărând Cumințenia Pământului. De la Ionesco încoace, rar i-au fost dedicate nonsensului atâtea ore și atâtea aplauze.
Și gata, asta a fost tot.
Exact ca un copil care se plictisește. Gata, nu mai colecționează solidaritate, colecționează timbre sau abțibilduri cu fotbaliști.
Pus în fața întrebării “Băi, o iei sau n-o iei?…”, Cioloș zice: Aa, ce? Statuia aia? Da, o luăm, dar mai durează ceva. Știți, Parlamentul se ocupă cu asta, e și o lege acolo. Ideea e să vă adresați Parlamentului. Noi, guvernul, chiar nu avem nici un amestec în toată treaba asta cu statuia.
Mda, așa se termină de obicei ceva ce nu ar fi trebuit să existe.