David Popovici este noul Simona Halep. Poporul are nevoie de eroi și iată, pe nebănuite căi, ne răsar periodic niște eroi, capabili să mai aline generalizata depresie colectivă. E de foarte-foarte bine! „David Popovici – copilul națiunii!“, exclama apăsat comentatoarea de la TVR, atunci cînd Magicianul cîștiga titlul mondial. Acum, după ce a bătut și un vechi record mondial, zău, chiar putem fi mîndri: copilul nostru a reușit în viață, a devenit cel mai rapid înotător din istorie, pe 100 m liber! Iar veștile bune pentru națiune nu se opresc doar aici.
Simona noastră a revenit în Top 10 WTA! Nu-ți mai zic că lotul nostru de canotaj s-a întors iarăși cu o barcă plină de medalii europene. Cum ar veni, hai ai noștri! I-am crescut, i-am adus pînă aici, nu ne-au dezamăgit, ba chiar dimpotrivă. Bravo lor, performerilor, bravos națiune! Astfel de reușite strict individuale, pe bune, reușesc să mai crească încrederea în sine, cît de cît, a întregii națiuni. „Sîntem un popor vegetal“, scria Ana Blandiana, într-un memorabil poem subversiv, antedecembrist. Ei bine, uite că azi, după atîția ani, se arată că nu-i tocmai așa. Sîntem și un popor acvatic – ca dovadă, reușitele de la înot și bărci. Chiar dacă am cîștigat turnee de Grand Slam pe iarbă sau pe zgură, dragi iubitori ai tenisului, sîntem buni și pe suprafețe hard. Căci hard e viața de român…
Deci, acestea fiind zise, omagiindu-ne eroii, ne vom întoarce tot la firu’ ierbii vegetal, pe gazon (apropo, gazonu’ e mai bun decît sinteticul). S-a întors și publicul, masiv, pe stadioane. Asta-i altă știre bună, foarte tare! Colac peste pupăză, ne mai trezirăm și cu trei echipe românești, în play-off, pentru grupele Conference League! Ne-o fi un pic de jenă că nu sîntem tocmai pe primul loc în Europa sau pe Terra, da’ ne trece repede, să știți…
Ghinion! – vorba unui clasic în viață la Cotroceni. Oricît ar fi de măreți, eroii noștri individuali nu-și vor auzi numele scandat, din ’jde mii de piepturi, așa cum li se întîmplă idolilor stadioanelor. Asta e, poate că i-am și deranja de la treabă… Un gigant precum Ivan Patzaichin n-a fost ovaționat la fel ca Dobrin sau Balaci (l-o fi prins și pe tînărul Gică Hagi, cînd mai vîslea?). Nici campioanele olimpice Camelia Potec sau Diana Mocanu, oricît de frumoase, e clar, n-au fost iubite precum i-au iubit fanii pe contemporanii lor Adi Mutu sau Cristi Chivu. O fi drept, n-o fi drept? E o lungă, nesfîrșită discuție, e posibil să mai revenim. Ca să ne dăm intelectualii lu’ pește (se poartă!), putem parafraza aforismul unui moralist francez: sufletul unui popor iubitor de fotbal are niște rațiuni pe care rațiunea nu le poate cunoaște. Să fim mîndri, noi și ai noștri. Hai România!