Nimic mai jenant decât această numărătoare de oameni de pe TV-uri. O lungă, o interminabilă, infantilă numărătoare. Ai noștri sunt mai mulți sau ai lor? La asta se reduce, după 30 de ani de tranziție, societatea noastră. Trei milioane de semnături pentru familia tradițională, miting de un milion de oameni și tot așa.
Există și o veste bună: ne vom număra din ce în ce mai ușor. Declinul demografic este în plin fuleu: doar în aprilie anul acesta au dispărut din orice numărători 8.910 români. Cu 32% mai mulți decât în aprilie 2017.
Este obositoare apoi judecata calitativă. Tristă, obositoare, râncedă: unii sunt inculți, degradați fizic, alții frumoși, inteligenți etc.
Oricum ar sta aceste tipuri de judecăți, ele nu pot constitui fundamentul unei gândiri de tip democratic, participativ. Pentru că nici cantitatea, nici ”calitatea” nu trebuie să decidă într-un mod absolut. Or tocmai asta se dă de înțeles: că această luptă trebuie decisă cumva, că unii trebuie să ia puterea, iar ceilalți să-și piardă cumva dreptul la reprezentare. Lupta are această intensitate a deciziei ultime. E motivul pentru care apar pe piață inepții ca aceea a lui CTP cu votul ca drept al oamenilor care au absolvit Bac-ul. O astfel de atitudine conduce spre o societate excluzivă, cu zone sociale nereprezentate.
Celălalt, în societatea de azi, este văzut ca neaparținând, prin opinii, jocului democratic. Celălalt e văzut ca încălcând jocul. Și-atunci, el trebuie exclus. De-o parte sunt cei care susțin un DNA abuziv, care nu are legătură cu statul de drept. De cealaltă parte sunt unii care-și vând votul, ceea ce, la fel, nu poate să aparțină în nici un fel democrației.
În acest moment nu avem o dispută în interiorul unui joc. Pentru că fiecare consideră că celălalt încalcă flagrant regulile jocului. De-aici impresia că fiecare tabără dorește, de fapt, dispariția celeilalte, reducerea ei la o masă tăcută.
De-aici și abuzul prezent peste tot: în Parlament, majoritatea se comportă discreționar. Opoziția se opune, practic, la nimic, din moment ce asta nu poate avea urmări practice. E o opoziție de principiu și doar atât. Transpus în alți termeni, Opoziția de-acum este un spectator care mai târziu, când îi va veni rândul la putere, o să facă tot ce-i stă în putință ca să distrugă tot ce a făcut majoritatea dinainte. Iar presa alimentează ficțiunile acestui război zilnic: Soros, stat paralel, asistați, bețivi, homosexuali, „Noi suntem români” etc.
Nicicând însă lupta nu a îmbrăcat o formă atât de jalnică, de grețoasă, de stupidă ca în aceste numărători de oameni din piețele Capitalei.