Doamnelor şi domnilor, trăim într-o societate imperfectă, care face grave discriminări pe bază de sex. Sunt atîtea poziţii pe care nu le poţi ocupa dacă eşti bărbat: bonă, femeie de serviciu, secretară la facultate, meserii în care, din nefericire, nu a existat nici un bărbat în istoria omenirii. Desigur, se fac mici progrese: au apărut stripperi şi, nu în ultimul timp, observăm naşterea primei asistente de platou masculine: Vladimir Drăghia. E înzestrat cu toate calităţile necesare. Dar, din motive care ne scapă, se iroseşte practicînd în tabloide meseria de sex simbol.
În primul rînd, a apărut de nicăieri, din tenebrele telenovelelor obscure din categoria Iubirea inimii sau Secreţiile Narcisei, exact ca Nicoleta Luciu pe vremuri. Apoi s-a cocoţat doar prin forţa propriilor muşchi inghinali, asemeni Ilincăi Vandici pe croitorii lui Marica, în prime-time, jucînd rolul principal în comedia Burlacul. De acolo a zburat rapid, întrucît părea a nu fi deloc singur în viaţa personală, exact ca Adelina Pestriţu în vremurile ei bune. Iar de cînd a zburat de la Burlacul, deşi nu face absolut nimic, apare frecvent la Antene şi în tabloide, fix ca Bianca Drăguşanu. După cum vedeţi, Vladimir Drăghia îmbină şi combină, într-un singur organism lucrat la sală, toate elementele esenţiale ale meseriei de asistent TV. E pregătit şi gata de acţiune.
Are pînă şi atitudinea de prinţesă selectă, plus discursul plin de perle delicioase al unui copil de 12 ani care a spart prea mulţi pepeni cu capul. Ia uitaţi ce raze de lumină i-au născut de curînd mintea: „Mi-ar fi plăcut să am o altă experienţă, cu o iubită şi să nu fi plătit ca să scap de virginitate“. Sau: „Dacă eu sînt întrebat de sex, nu am cum să răspund despre biblioteci. Oamenii m-au întrebat anumite lucruri, iar eu din pură sinceritate, uneori chiar prostie, răspund“. Sau: „În club mă uit după fundul femeilor. Sînt cel mai sexy; că majoritatea arată rău şi că nu prea sînt concurenţi pe piaţă“. Capatose, eu zic să o dai afară pe Daniela Crudu, despre care am deja bănuiala că e mai deşteaptă decît pare, şi să-l iei pe băiatul ăsta de pe drumuri. E sexy şi inocent. E absolut perfect. Are şi început de chelie, deci s-ar potrivi mult mai bine cu stilul emisiunii şi inclusiv cu Bordea.
Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012
