Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O nouă specie pentru Nomenclatorul Meseriilor: Vladimir Drăghia, asistent TV

Zoom O nouă specie pentru Nomenclatorul Meseriilor: Vladimir Drăghia, asistent TV

Doamnelor şi domnilor, trăim într-o societate imperfectă, care face grave discriminări pe bază de sex. Sunt atîtea poziţii pe care nu le poţi ocupa dacă eşti bărbat: bonă, femeie de serviciu, secretară la facultate, meserii în care, din nefericire, nu a existat nici un bărbat în istoria omenirii. Desigur, se fac mici progrese: au apărut stripperi şi, nu în ultimul timp, observăm naşterea primei asistente de platou masculine: Vladimir Drăghia. E înzestrat cu toate calităţile necesare. Dar, din motive care ne scapă, se iroseşte practicînd în tabloide meseria de sex simbol.

În primul rînd, a apărut de nicăieri, din tenebrele telenovelelor obscure din categoria Iubirea inimii sau Secreţiile Narcisei, exact ca Nicoleta Luciu pe vremuri. Apoi s-a cocoţat doar prin forţa propriilor muşchi inghinali, asemeni Ilincăi Vandici pe croitorii lui Marica, în prime-time, jucînd rolul principal în comedia Burlacul. De acolo a zburat rapid, întrucît părea a nu fi deloc singur în viaţa personală, exact ca Adelina Pestriţu în vremurile ei bune. Iar de cînd a zburat de la Burlacul, deşi nu face absolut nimic, apare frecvent la Antene şi în tabloide, fix ca Bianca Drăguşanu. După cum vedeţi, Vladimir Drăghia îmbină şi combină, într-un singur organism lucrat la sală, toate elementele esenţiale ale meseriei de asistent TV. E pregătit şi gata de acţiune.

Are pînă şi atitudinea de prinţesă selectă, plus discursul plin de perle delicioase al unui copil de 12 ani care a spart prea mulţi pepeni cu capul. Ia uitaţi ce raze de lumină i-au născut de curînd mintea: „Mi-ar fi plăcut să am o altă experienţă, cu o iubită şi să nu fi plătit ca să scap de virginitate“. Sau: „Dacă eu sînt întrebat de sex, nu am cum să răspund despre biblioteci. Oamenii m-au întrebat anumite lucruri, iar eu din pură sinceritate, uneori chiar prostie, răspund“. Sau: „În club mă uit după fundul femeilor. Sînt cel mai sexy; că majoritatea arată rău şi că nu prea sînt concurenţi pe piaţă“. Capatose, eu zic să o dai afară pe Daniela Crudu, despre care am deja bănuiala că e mai deşteaptă decît pare, şi să-l iei pe băiatul ăsta de pe drumuri. E sexy şi inocent. E absolut perfect. Are şi început de chelie, deci s-ar potrivi mult mai bine cu stilul emisiunii şi inclusiv cu Bordea.

Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia