Dacă te-a bătut Dumnezeu şi ai ghinionul să locuieşti în Braşov, lasă-te de citit textul ăsta şi apucă-te de ceva serios. Măcar împerechează-ţi şosetele, că tot ieşi mai în câştig; dacă, însă, nu eşti decât un om normal, care trăieşte într-o urâtanie obişnuită (de pildă, într-un bloc sinistru dintr-un cartier de blocuri sinistre), citeşte cu atenţie şi fă notiţe cu creionul pe manşeta revistei, că nu se ştie când ai de plimbat o străineză inteligentă prin Braşov. Doar n-o s-o duci la cocălăreli prin centru, neh? Mersi, aia poate orice prost!
În primul rând, înainte de expediţie, uită-te pe-o hartă şi memoreaz-o cât de cât. Nu te lăsa fraierit de numele exotice ale străzilor extrem de înguste şi abrupte din Şchei („Strada După Grădini“, „Strada Printre Grădini“, „Strada Colţul Putinarilor“, „Strada Podul lui Grid“ etc.), pentru că ele au prostul obicei să se înfunde: mergi ce mergi şi dai de poarta (încuiată!) a unui individ. Ce faci? Te întorci cu coada între picioare şi te faci de râs în faţa fetei. E adevărat că există tot felul de scări de legătură (tot nu m-am prins dacă şi astea sunt „străzi“ sau nu), dar ele te scot de obicei acolo unde n-ai chef să ajungi.
Be mic: pune-te la punct cu istoria locului. Că degeaba o să dai tu din gură cu vrăjeli de genul „Unul dintre cele mai vechi spaţii urbane româneşti, bla, bla, bla“, pentru că o să fii întrebat dacă oamenii care au construit în asemenea hal erau normali la cap; şi ce-o să răspunzi, dacă nu ştii motivele pentru care şi-au căţărat coşmeliile pe coastele alea incredibile?!
Un ultim sfat: nu te berbeci să ieşi spre Poiană, dacă n-ai mai fost. În teorie, din zona „Pe Tocile“ dai de strada Podul Creţului, care te scoate în drumul de Poiană. În practică, o să te rătăceşti grav şi-o să te-alerge câinii ca la concurs. Mai bine fură-i fetei o floare din cimitirul de la Sfântul Nicolae şi spune-i că-n Poiană e urât, c-acolo merg toţi umflaţii.