Ochiul lui Pasvantoglu era încă la locul lui în 1799. Eroul nostru abia fusese făcut pașă de Vidin și vedea perfect avantajele acestei măriri.
Imediat, el pune la cale cea mai fioroasă incursiune de jaf în Valahia, atît de fioroasă încît tătării au trecut granița doar ca să ia notițe. Țara a fost prădată pe fiecare milimetru pătrat, satele au fost arse cu tot cu săteni, turmele au fost mîncate în întregime, după ce, mai întîi, au fost violate. Cînd au isprăvit cu oile și cu caprele, turcii lui Pasvantoglu au trecut la femei.
În 1800, Craiova e ocupată de pazvangii și incendiată complet. Flăcările ating înălțimea norilor de ploaie și reușesc să prăjească mai multe cîrduri de cocori care zburau prea jos. Pentru cîteva zile, capitala Olteniei e un adevărat oraș al luminilor, fără ca Parisul să se supere. Din cele 7.000 de case locuite de olteni, rămîn doar cîteva pivnițe cu zaibăr. Domnitorul Alexandru Moruzi înțelege că e groasă și îi cere sultanului să-l mazilească anticipat.
În 1802, cînd Pasvantoglu dobîndise deja supranumele Pazvante, bandele lui încercuiesc Bucureștiul. Domnitorul Mihai Șuțu părăsește orașul în mare viteză și lasă populația în paza arnăuților. Albanezii simt că pot face mai mult de atît și-și dau mîna cu pazvangiii. Împreună cu ei și cu tîlharii locali îi dau acestui tîrg construit din lemn acea strălucire pe care doar pălălăile de foc știu s-o dea.
Dar chinul și jalea nu rămîn nepedepsite. Din pieptul de aramă al codrilor izbucnește chemarea haiducilor. Țăranii care fac rost de o căciulă mai înaltă și reușesc să fure sabia unui zapciu se încolonează în armata pandurilor. Oltenia e străbătută în goana calului de oamenii lui Iancu Jianu – ba fugărind o mînă de turci, ba avînd pe urme turci ceva mai mulți. Acest du-te-vino haiducesc mai ridică moralul cetelor de săteni, care încep să iasă noaptea la cosit turbane.
Jianul ține să întoarcă pîrjolul și trece Dunărea cu răzbunarea între dinți. E rîndul bulgarilor să se trezească în crucea nopții cu sufrageriile în flăcări. Pazvante și Jianul duc în zona Vidinului un război crunt, care păstrează din trupul învinsului doar nasul și urechile. Cînd își ciocnesc iataganele direct, Pazvante rămîne cu un ochi mai puțin. Jianu, care țintise nasul, se mulțumește, deocamdată, cu atît. Legenda lui Pazvante Chiorul poate începe.