Făceam, săptămîna trecută,
o fotografie mișcată a pornografiei din interceptări. Statul român, prin instituțiile sale de filaj ORL, ia la ștangă companiile de telecomunicații cu acea nonșalanță pe care o regăsești doar la instalatorul neamț cu șapcă, mustață și bretele pe bustul gol, din filmele XXX ale anilor ’70. Vodafone, Orange și Cosmote sînt puse cînd pe burtă, cînd pe spate, cînd în patru labe și sînt penetrate după bunul plac. Undeva, în colțul acestei fotografii lubrice, în care multinaționalele își acoperă sînii, iar SRI dansează dezbrăcat, puteți observa populația României și gemetele ei de indignare.
Un ghem de fire și țevi,
instalat cu forța în burta companiilor de telecomunicații, duce toate convorbirile private ale românilor la urechile SRI, ori de cîte ori „autoritatea națională în materia interceptărilor telefonice” are chef. Operatorii nu sînt „îndrituiți” să verifice mandatul de interceptare, iar SRI nu e abilitat să asculte printr-o lege, ci printr-o hotărîre CSAȚ. Pentru că nimeni nu poate cere hîrtiile eliberate de judecător sau de procuror, hoții, teroriștii și marii corupți împărtășesc același regim auditiv cu cetățenii de rînd, fiind expuși în mod egal la interceptări legale și ilegale.
Ei bine, dacă asta vă consolează,
nu sîntem singurii din Univers care suferim această încălcare de drepturi. Mai există, alături de noi, țări care pun pumnul în gura companiilor de telecomunicații și-și ascultă cetățenii fără obligația de a le da explicații. Sîntem în compania selectă a unor state din lumea a doua și a treia, nevrotice și ușor primitive, un fel de elită a derbedeilor europeni și indo-europeni. Albania, Egiptul, Ungaria, India, Qatar, România și Turcia sînt țări unde companiile de telecomunicații nu îndrăznesc să vorbească despre instalațiile de interceptare plantate de agențiile guvernamentale în rețelele lor și, în consecință, numărul victimelor acestor activități rămîne secret.
În iunie 2014, compania Vodafone
și-a călcat pe inimă și a dat publicității un raport de 40.000 de cuvinte despre situația interceptărilor în toate cele 29 de țări în care desfășoară operațiuni de telecomunicații. În șase țări, spune Vodafone, legea ori obligă operatorul de telefonie să instaleze facilitățile de interceptare, ori permite instituțiilor guvernamentale s-o facă. Una dintre aceste țări e România, lucru confirmat de declarațiile Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), despre care relatam săptămîna trecută.
Raportul Vodafone vorbește despre accesul direct al guvernelor la interceptări, fără ca compania-gazdă să poată ști ceva despre numărul celor urmăriți, conținutul convorbirilor, datele personale sau locația vorbitorului. Acest fapt oferă acces serviciilor secrete la supravegherea în masă, populația putînd fi ascultată nelimitat și discreționar, pe criterii necunoscute și cu scopuri netransparente. Cele șapte state amintite mai sus, cărora li se alătură Malta și Africa de Sud, țin în vigoare o legislație restrîngătoare de drepturi, împotriva căreia companiile nu protestează pentru că nu au curaj, iar publicul nu face nimic pentru că nu știe.
Stephen Deadman, un băiat
care se ocupă de apărarea statutului privat al convorbirilor la Vodafone, recunoaște existența instalațiilor de acces direct și cere oficialilor legi care să impună mandate de ascultare. Dar, așa cum îi spune și numele, Deadman e un om mort. Există, în raportul Vodafone, și contraexemple. Ele sînt, de fapt, regula, starea cvasinormală, aparența rezonabilă. Australia, Belgia, Cehia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Portugalia, Spania și Marea Britanie îi permit operatorului să solicite mandatul de interceptare și publică apoi, parțial sau în întregime, cifrele referitoare la datele și metadatele înregistrate. Cîte mandate, cîte interceptări, cîte audiții directe, cîte înregistrate, cîte locații, cîți subiecți, de cîte ori a fost interceptat un subiect anume.
De cînd Edward Snowden a dezvăluit
scara la care guvernele își supraveghează cetățenii prin Internet, companii de software ca Apple și Microsoft au început să publice numărul de mandate pe care le primesc. Și alte companii au arătat impulsuri de transparență, dar ele au rămas manifestări endemice. Deutsche Telekom a publicat doar cifre din Germania, Telstra (un operator australian) a publicat doar date din Australia, iar giganții AT&T și Verizon și-au limitat curajul doar la SUA. Totuși, într-o declarație dată pentru The Guardian, un oficial Vodafone recunoaște că nici în Marea Britanie nu e sigur că serviciile nu-și montează firele la operator. „Asta ar fi ilegal, fiindcă Marea Britanie nu permite serviciilor să obțină informații fără mandat. Dar legea permite colectarea neprecizată de informație despre un număr neindentificat de ținte”, zice omul și relansează întregul coșmar al bănuielii.
Raportul Vodafone
a dat background-ul și coloratura de context cazului românesc. El spune că de ascultat se ascultă peste tot, dar statele civilizate au, chiar dacă nu mecanismele mature, cel puțin tendința și dorința de a respecta legea. La noi, legea e izgonită chiar din actul în sine, fiindcă SRI nu e abilitat să asculte printr-o lege emisă de Guvern sau Parlament. Cît despre abuzuri, ele se petrec la vedere, sub cozorocul unor instituții-paravan de tip ANCOM, de care se izbesc, ca stropii de ploaie pe un acoperiș de tablă, ideile puține și ridicole ale unei societăți tăcute.