Caţavencii

Olé, olé, olé, sîntem în Divizia C!

Am picat în Divizia C a Nations League, dar, în schimb – remarcabilă performanță! –, am izbutit să ne menținem în a treia urnă, la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului European. Cam asta reiese din declarațiile lui Burlică, săptămîna trecută, după retrogradare și un meci bun al alor noștri în meciul cu rezervele celor din Bosnia + Herțegovina! În plus, date fiind circumstanțele, chiar ni se va oferi șansa de a demonstra că sîntem realmente superiori celor din Insulele Feroe sau Luxemburg, potențiali adversari periculoși, în liga unde am ajuns.

Rămăserăm cu gîndul la declarațiile lui Răzvan Burleanu doar pentru că ele, declarațiile, exprimă un anumit tip de atitudine. Dacă fotbalul este un fel de oglindă a societății (cît am luptat, de secole, pînă ce această formulă a devenit, acum, de lemn), ei bine, președintele FRF se înscrie în galeria multor conducători din România. Dînsul face tot ceea ce îi stă în puteri, problemele sînt întotdeauna în altă parte. Și nici măcar suporterii – ce oameni răi! – nu vor să aprecieze marile realizări…

Din păsăreasca de pădure corporatistă a președintelui FRF s-au desprins, totuși, niște teme majore. Cre’ că nici n-au mai fost subliniate pînă acum: e vorba despre Greaua Moștenire și despre Proiectul de Țară. Răzvan Burleanu a declarat că, în puținii opt ani pe care i-a avut la dispoziție, a încercat să repare tot ceea ce nu s-a realizat în ultimii 20-30 de ani. La fel, mai zicea și că avem proiecte minunate. Nu vi se pare cunoscut discursul? Cu astfel de comandanți făcuți la apelul bocancilor, vai, ajunge lumea să-i regrete pe ctitorii Nicolae Ceaușescu sau, fără legătură cu regimul comunisto-securist, Mircea Sandu. Între timp, de ceva timp, noii oameni, oameni tineri, tot construiesc proiecte. Sînt minunate! Avem studii de fezabilitate, de prefezabilitate și, vorba aia, vom fi chiar mai mult decît atît. La noi, în fotbal, am reușit să inventăm o formulă de disputare a Cupei cum nu mai există nicăieri în lume – ca dovadă, puțini pricep care-i noima. Am inventat și tot felul de centre de excelență, am acreditat diverse academii pentru copii & juniori. Singura chestie-i că, la fel cum nu ne răsar autostrăzile, școlile sau spitalele, ei bine, nu ne apar nici jucătorii necesari. Desigur, aici e de vină tot Greaua Moștenire. Din cauza acestei grele moșteniri, am ajuns să fim, acum, o Insulele Feroe de latinitate într-o mare Divizie C a Europei. Onor conducerii FRF! Edi Iordănescu, te susținem, fie ca tragerea la sorți să ne călăuzească Naționala pe drumul cel bun! Doamne ajută! Hai România!

Exit mobile version