Range Rover-ul negru se strecură lin în coloană cu grația unui bombardier B2 care intră înapoi în formație. La volanul lui, un domn distins, probabil un James Bond de Corbeanca, își strînse mîinile pe volanul de piele, făcînd mănușile de vițel să scîrțîie ușor de plăcere. Pe banda din dreapta lui, doi muncitori într-un Citroën salvat de Aliați în momentul recuceririi Parisului, oftară la unison în timp ce inspectau jantele cromate de 20 de inci. „Și ce dacă are ditamai mașinoaia, mă? Crezi că e fericit?” „Da.” „E fericit pe dracu’, e om ca și noi.” „Uită-te la el. Pun pariu că chiar în clipa asta o să se scobească-n nas. Uită-te bine la el. Uită-te!” Dirijat de o forță nevăzută, bărbatul grizonant din Range Rover își dădu jos cu delicatețe una dintre mănuși și începu să se scarpine sănătos în nas. „Ți-am zis, mă. E om ca și noi.” „Dacă e om ca noi, ce-o să facă în continuare?” „O să se uite pe telefon să vadă dacă i-a scris vreo gagică.” „Fugi, mă, de-aici.” Fără să stea pe gînduri, bărbatul din Range Rover apucă telefonul de pe bord și începu să scrolleze distrat. „Ți-am zis, mă?! Ți-am zis?” „Bine, dacă chiar zici că-i om ca noi toți și i-ai citit toate gîndurile, zi, ce-o să facă mai departe?” „O să mănînce ceva.” Aproape imediat, bărbatul din SUV scoase din cotiera refrigerată o caserolă mică de mîncare, apoi un cuțit și-o furculiță și începu să-și mănînce micul dejun, tacticos, chiar acolo, în mijlocul coloanei de mașini de pe podul Băneasa. „Băi, tu ești nebun? De unde-ai știut?” „Că e om ca și noi.” Satisfacția muncitorului de la volan fu însă întreruptă brusc de o voce străină. „Băieți, știți că aveți geamul deschis și aud tot ce vorbiți, da?” Cei doi muncitori se întoarseră pietrificați spre șoferul Range Rover-ului care le făcu șmecherește cu ochiul în timp ce se ștergea tacticos la gură cu șervetul de mătase.
Om ca și noi
