Vișinescu ar trebui condamnat să vadă filmul ăsta. Măcar pînă la jumate. După aia sigur se ia singur la bătaie cu scaunul sau cere un creion să-și tragă peste testicule. Pentru că pare ceva mai plăcut. Plictiseala agonizantă care se întinde preț de două ore ar scoate din răbdări și un ardelean Shaolin cu doctorat în autism.
The Danish Girl se pretinde o poveste adevărată. Se poate să fie așa. Nu e frumos să contestăm o asemenea afirmație tîmpită și mincinoasă doar pentru că scenariul e bazat pe o carte perfect fictivă. Sau pentru că personajele și cel puțin 50% din întîmplările de pe ecran n-au legătură cu istoria reală, atît cît se mai știe din ea.
În fine. Einar Wegener e un pictor vag cunoscut și talentat care decide aparent brusc că vrea să devină femeie. Și asta, tot aparent, după ce nevasta pictoriță îl pune să se îmbrace în femeie, pentru că modelul întîrzie și pictura ei rămîne neterminată. De aici povestea cu „Vai, ce hazliu, hai să mă îmbrac din nou în cetățeancă” ar vrea să coboare tot mai jos în abisul unei minți care nu-și mai găsește identitatea și echilibrul, dar un băiat care o arde afectat și face pe ingenua e departe de un asemenea rezultat.
Și da, Eddie Redmayne joacă prost. Și primește indicații proaste. După jumătate de film deja devine greu de crezut că același Tom Hooper a regizat excelentul The King’s Speech. De fapt, devine mult mai probabil ca Hooper să fi fost răpit de extratereștri și în locul lui să fie acum o clonă care vrea să extermine rasa umană prin plictiseală.
Din fericire, acolo unde nu e plictisitor, devine propagandistic. Secvențe scurte, extrem de scurte, îi arată pe medici drept dușmanul de clasă. Inșii ăia răi care vor să taie, să lege, să închidă și, în general, să experimenteze orice cretinitate. Nu zic, poate că unii chiar așa erau, dar în lipsa unei construcții coerente, scenele put a manipulare ieftină.
Din și mai mult fericire, filmul are o lipsă totală de cojones. Aș vrea să fiu și mai clar: Einar, proaspăt devenit muiere după operație, are mult mai multe cojones decît va avea vreodată filmul. Practic, deși s-ar vrea povestea tragică a unui transsexual, fix aia nu e. E mai mult „povestea lu’ nevasta lu’ ăla care voia să fie femeie”, pentru că 1) transsexualii nu mai sînt de ani buni un subiect șocant, deci nu umplu sălile și 2) singura ta șansă la cronici pozitive e să umpli pelicula de sentimentalism.
Aș aminti secvența de final, plină de un simbolism demn de orice tarabă de chinezării făcute în Thailanda, dar nu cred că e cazul. E destul să spun că filmul ar vrea să se termine tragic și inspirațional, dar nu reușește nici una, nici alta. Rămîne doar o producție de duzină, cu ifose artistice din categoria „port pălărie în casă, deci sînt o persoană cu aspirații înalte”, mult mai potrivită pentru o telenovelă decît pentru un film. Pe de altă parte, e atît de prost încît are șanse reale la Oscar.
The Danish Girl. R.: Tom Hooper. Cu: Eddie Redmayne, Alicia Vikander, Amber Heard.
