Minune cerească, maică! I-a dat Domnul gîndul cel bun lui Gigi, în ceasul al doișpelea. L-a făcut să demisioneze din postul de antrenor principal, l-a pus să joace pe postul de patron smart. Oare i se potrivește? E de văzut, necunoscute sînt căile Domnului ! Așa cum se știe, antrenorul întronat este Edi Iordănescu, cu acte și contract în regulă.
Oare i se potrivește și lui Edi un club precum FCSB = Steaua? În mod normal, așa ar fi cazul. Este stelist, din tată-n fiu, e fiul unui mare stelist. E și un tip credincios. Profesional (ceea ce contează, în fond), și-a definit un profil de antrenor serios, chitit pe performanță
Cu personalitate. Acest ultim flecușteț – personalitatea – s-ar putea să-l mai încurce pe Edi, în noua provocare. Se știe cît durează minunile și ce valoare au contractele-beton, la noi.
Deși credincioși, preferăm să ne păstrăm un scepticism bine temperat. Mai comentăm noi – ha, nu chiar peste trei zile, da’ pe la Crăciun. Sau pe la Paște, în orice caz.
Recenta „revoluție“ de la FCSB/Steaua ne-a făcut, însă, să ne punem întrebarea de-a dreptul metafizică: în ce măsură „spiritul“ unui antrenor se pupă cu „spiritul“ unui anumit club? Față de sezonul trecut, tustrele cluburi care declară că vor titlul, da, și-au schimbat antrenorii.
Șumudică l-a înlocuit pe Iordănescu la CFR Cluj. Reghecampf a venit la Craiova, mai tîrziu, în locul incomprehensibilului grec Ouzounidis. Ei bine, de aici și întrebarea: se potrivește personalitatea cluburilor și a urbelor unde s-au mutat cu serviciul? CFR Cluj și-a consolidat reputația de club serios, sobru, mai tăcut, fără mari efuziuni sentimentale. Sînt ardeleni, asta e, nimeni nu-i perfect…
Șumudică, în schimb, e ăla pe care-l știm – verva lui dîmbovițeană a făcut mereu deliciul presei. La fel ca la Craiova. Craiova are modul ei specific de repezeală și pasiune oltenească. Reghecampf, de felul lui, e un băiat finuț, vorbește mai molcom și mai așezat, nu se aprinde atît de ușor. La o adică, dacă te gîndești, recrutarea putea să se producă fix pe dos. Mai precis, Șumudică la Craiova, Reghecampf la Cluj. Stilul vulcanic și miștocăreala lui Șumi s-ar fi pupat mai bine cu fierbințeala și umorul hîtru al oltenilor. Iar abordările mai așezate ale lui Reghe ar fi fost mai mult în acord cu stilul de lucru local, cu sobrietatea lucrativă a clujenilor. Asta e, așa a ieșit. Om mai vedea, campionatul e încă tînăr.
Gîndindu-ne la posibile nepotriviri, un prim exemplu ne veni în minte, la repezeală, de pe la case mult mai mari: Guardiola la Bayern München. Pur și simplu, „spiritul“ lui Guardiola (cît o fi el de genial) nu s-a potrivit, nene, cu FC Bayern (oricît de îngăduitor și de titrat). În mandatul lui Pep, Bayern n-a băut bere din trofeul Champions League.
Astfel de situațiuni s-au mai tot văzut, nu-s chiar puține. În ciuda sincerelor bune intenții inițiale, divorțul dintre club și fani și antrenor s-a pronunțat cu o explicație uzuală: nepotrivire de caracter. Hai să ținem minte ce-a fost frumos între noi. Dar nu-i cazul să fim doar sceptici. De exemplu, la noi, în Liga 1, Grozavu și Croitoru s-au potrivit la Sepsi și, respectiv, FC Botoșani. Deși uneori agresivi și mai nervoși, au întreținut ambiția unor cluburi de provincie, dispuse să se ia la trîntă cu granzii. Despre Miți Iosif de la Rapid, ce să mai zicem… Prin stilul său specific, omu’ e antrenorul potrivit la clubul potrivit. Tre’ să mai fie și o chimie aparte. Hai Chimia! Hai Rapidu’! Hai România!