Într-un mod nefiresc şi enervant, care ţine mai mult de teratologie şi mai puţin de zoologia tradiţională, acest Spider-Man* îmi aminteşte de tarantula bicefală Ponta-Antonescu. Poate din cauza poveştii, universală în felul ei. Iniţial umilit de aparent imbatabila vedetă a echipei de baschet şi invizibil pentru liderele de opinie ale sexului frumos, Peter Parker – orfan, fotograf amator, cel mai probabil virgin şi antierou după toate standardele politice – e muşcat într-o bună zi de un păianjen providenţial. Puştiul ochelarist, cu faţă de păpuşel introvertit, apucături de tocilar şi vocaţie de doctorand (în inginerie genetică), capătă puteri supraomeneşti şi, animat de un eveniment tragic, care-i introduce în discurs noţiunile de vină şi responsabilitate, deprinde nişte scheme eroice. Începe să facă ordine prin oraş, vînînd răufăcătorii ca pe muştele de rahat, şi practic dezlănţuie, cu aroganţa ludică a insului omnipotent, care se ştie aproape intangibil, o justiţie alternativă.
Puştiul teribil şi lipicios (la propriu) sfîrşeşte, evident, prin a atrage atenţia organelor abilitate americane. Care văd manifestîndu-se la înălţime, într-un costum penibil de supererou, un tip neobişnuit, paradoxal şi periculos, cel puţin pentru democraţiile consacrate, de infractor-justiţiar (altminteri, o specie endemică în România). Pînă aici, totul e logic, în limitele bunului-simţ, ale convenţiei epice, în fine, ale unui gen populat de multe anomalii genetice. Dar e insipid, insuficient (mai ales după noile standarde în domeniu, impuse de fantasticul The Avengers) şi, cel mai deranjant, déjà-vu din toate punctele de vedere care contează în economia unui blockbuster. De la scenariu şi regie la marketing şi box-office.
Pe englezeşte, The Amazing Spider-Man e un reboot al clasicei poveşti a genezei personajului, urmată de primul conflict cu un oponent pe măsură (Omul Şopîrlă, în cazul de faţă). În linii mari, dar decisive, e ceea ce făcuse Sam Raimi, mult mai competent şi oportun, în 2002. Varianta de faţă nu e suficient de diferită, deşi regizorul Marc Webb, care se remarcase în 2009 printr-o comedie întrucîtva romantică – (500) Days of Summer – se străduieşte să deplaseze în premieră centrul de greutate al poveştii către idila dintre Peter Parker / Spider-Man (Andrew Garfield, pe care-l ştiţi din The Social Network) şi bomba intelectuală Gwen (Emma Stone, mult mai apetisantă în Zombieland). Pe româneşte, filmul e un rebut hollywoodian, născut exclusiv din reflexul condiţionat al mogulilor de la Sony Pictures de a mulge periodic nişte milioane (de data asta 520, la o lună de la premiera mondială) din ugerele unei francize aparent mai populare ca vaca Milka şi Kim Kardashian la un loc. E un blockbuster convenţional şi inutil, o aventură estivală la fel de uimitoare ca un păianjen care-şi ţese liniştit plasa într-o pensiune din Vama Veche. Dar mizează inspirat pe aerul condiţionat din mall-uri, iar asta-l face fezabil, dacă nu chiar frecventabil în aceste vremuri tulburi şi caniculare.
* Uimitorul Om-Păianjen. SUA, 2012. Regia: Marc Webb. Cu: Andrew Garfield, Emma Stone, Martin Sheen.
Dacă doriţi să recomand
1) Radio Days / Zilele radioului (SUA, 1987; regia: Woody Allen). La TVR Cultural – sîmbătă, 21 iulie, ora 22,10. Un Woody Allen de colecţie, un film inteligent, cald şi mai ales amuzant despre epoca romantică, de aur, a radioului american. De (re)văzut ulterior A Prairie Home Companion (Robert Altman, 2006), ca să fie clar cum s-a terminat radioul ca să-i facă loc – exagerez puţin – lui Howard Stern.
2) Midnight Cowboy / Cowboy-ul de la miezul nopţii (SUA, 1969; regia: John Schlesinger). La TV 1000 – duminică, 22 iunie, ora 23. Jon Voight face cel mai bun rol din carieră interpretînd un cowboy chipeş, dar sărac cu duhul, care vine la New York să dea lovitura. Normal că n-o dă, dar supravieţuieşte prostituîndu-se, iar asta nu-i puţin lucru cînd prietenul tău e un tuberculos aproape sinucigaş (Dustin Hoffman), iar visul american nu se simte nici el prea bine, fiind o vorbă de dînşii inventată.
3) The Hudsucker Proxy / Afacerea Hudsucker (SUA, 1994; regia: Joel Coen). La TVR 1 – vineri, 20 iulie, ora 21,10. O mare corporaţie americană, un director care se sinucide, o escrocherie tipic românească şi un fraier aparent manipulabil. Filmul nu e deloc mare, dar pe arşiţa asta e foarte greu să găseşti capodopere despre partea economică.