Caţavencii

Ora spre zero şi alte proze

Mircea Nedelciu, Ora spre zero şi alte proze, audiobook şi carte, Ed. Casa Radio, 2011 – Cum sună povestirile lui Mircea Nedelciu citite de el însuşi? Şi, de fapt, cum sună vocea lui Nedelciu, liderul generaţiei ’80 şi cel care a înnoit radical proza românească, încît devenise un clasic în viaţă care n-avea chef să se lase clasicizat? Cel mai mult dintre aceste povestirile din acest audiobook mi-a plăcut, la vremea ei, „Marie-France în Piaţa Libertăţii“. Acum însă miracolul electronic de a-l putea auzi şi după ce nu mai e, ca pe vremea cînd citea la cenaclu, m-a făcut să-l redescoper cu nostalgie şi surprindere.

Daniel Cristea-Enache, Cinematograful gol, Ed. Polirom, 2011 – Sînt curios cum văd criticii literari şi viaţa obişnuită, nu numai cărţile. Ce altceva îi interesează şi cum le interpretează pe-ale vieţii. Dar şi, oameni sîntem, relaţiile lor cu autorii despre care scriu. În volumul lui Daniel Cristea-Enache te întîlneşti cu schiţe excelente despre scriitori, muzică, teatru, film – vezi şi titlul –, dar şi despre fotbal, cafea, frizeria din cartier şi cum sînt românii, scrise de un critic cît se poate de relaxat în postura de prozator.

Exit mobile version