De prea multe ori echidistanța jurnalistică înseamnă jumătatea distanței dintre adevăr și prostie, în ideea că, poziționându-te de partea adevărului, ar însemna că nu ești imparțial. Păi, ce-o să spună prostia? Pe bună dreptate o să te acuze de subiectivism.
Încă nu am văzut jurnalistul care să stea de vorbă cu Ludovic Orban și să-i spună că nu are deloc dreptate când contrazice Curtea Constituțională în privința carantinei sau a altor restrângeri de drepturi făcute altfel decât prin lege adoptată în Parlament.
„Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege (…).“
Pentru oamenii cu mai mult de o linguriță de creier e limpede că Orban face pe prostul. Pentru alții e de-a dreptul prost și atât. Spre exemplu, pentru judecătorul Curții, Daniel Morar, care-l face prost pe față pe Orban, spunând că în momentul în care premierul îndeamnă oamenii să nu respecte deciziile Curții e într-o mare eroare. Din simplul motiv că deciziile CCR nu se adresează cetățenilor.
Este a doua decizie a Curții care-l dă pe Orban cu cracii-n sus, de să-i intre țigara pe gât, nu alta, iar premierul insistă în rușinea prostiei. Trage după el în ridicol Guvernul, PNL-ul și pe președinte, care-l girează în această aventură lipsită de creier.
Orban nu e forțat să facă pe prostul. Să zicem că face pe prostul, e greu de crezut că e chiar atât de prost încât să nu înțeleagă situația după ce au explicat-o toți, din toate pozițiile. Da, Orban nu a ales calea cu gropi a prostiei fiind fără scăpare. Nu, ci din plăcere, ca iepurele din banc căruia ursul îi provoacă disconfort mandibular. Guvernul avea destul timp până la decizia Curții să meargă în Parlament cu o lege. De ce nu a făcut-o? Prostie? Și e lăsat de capul lui? Sau, cum ziceam, poate că-i place.
Revenind, nu am văzut până acum un jurnalist care să-i chestioneze ipocrizia în această chestiune și, după caz, nivelul de inteligență. N-am văzut nici un jurnalist care să-i citească din Constituție, apoi să o facă sul și să-i dea cu ea peste bot ca unui câine care s-a căcat în sufragerie.