Ce ți-e și cu onoarea asta a omului… Crezi c-o deții pe viață și, pac, într-o zi caniculară anunți că ai renunțat la ea, ca președinte. Așa făcu Mircea Sandu cel Bătrîn: prin propria voință, cică, nu mai vrea să fie președinte de onoare al FRF, urmînd ca restul detaliilor, alea contractuale, să fie reglate în instanță. Contractul ca contractul, dă-l în mă-sa, era o mizerie. Există pensii nesimțite, însă ditamai renta viageră a Nașului chiar era de neam prost: pe la 50.000 de euroi anual, bașca o sumedenie de privilegii nerușinate, stipulate cu viclenia unuia deprins cu toate chichițele. Practic, în Comitetul Executiv din preziua istoricei Adunări Generale a FRF din 5 martie, președintele în funcție Mircea Sandu a semnat un contract cu el însuși, viitorul președinte onorific. Bun, acum să se judece prin tribunale, că d-aia respectăm instituțiile statului de drept, amin, aferim! Da’ cu onoarea nereperată a lu’ dom’ Mircică cum rămîne? Onoarea rămîne o valoare prețuită în multe medii prestigioase, de la dictatorii militari pînă la mafioți.
Faptul că Nașul nu mai e președinte, nici măcar de onoare, da, poate însemna o lespede pe mormîntul unei epoci. Odihnească-se în pace și la răcoare! Fostul vîrf de la Sportul Studențesc se va întoarce determinat pe gazon, lîngă vilă, la grătare, spre deosebire de amicii lui din Lotul Transferurilor, care acum dorm pe țambal. Cu niște avocați buni, o să-și mai tragă și cash-ul, în urma contractului denunțat cu FRF. Păi, n-a mai stors niște salarii compensatorii și frac-su, Bela Kassai, fostul secretar general?
Rămîne la Federație, în schimb, un teren pîrjolit și cultivat confuz din martie încoace. Prea puțini pot înțelege, zău, ce-o fi în mintea lui Burleanu și a echipei lui. Pe lîngă faza cu Kassai, îl au ca playmaker pe Chivorchian, care numai june turc nu e, iar la Comisia de Arbitri tocmai ce-l numiră șef pe faimosul Kyros Vassaras, artizanul victoriei noastre asupra Olandei (a înscris Goian, din ofsaid), care comisie se declară independentă, dar în subordinea conducerii FRF. Să mai pomenim de ambiguitățile care plutesc pe la loturile și centrele de juniori, despre aiureala cu sistemul play-off și play-out? Nu mai pomenim. Poate c-om fi noi ultraretrograzi, de pe vremea lui Nenea Iancu (un striker bătrîn, mult mai serios și percutant decît omonimul său, puștiul din atacul Stelei), și d-aia zicem: căldură mare, monșer! În România și la FRF se schimbară prea puține de la pașopt încoace. Pe de o parte, reacțiunea își ascute ghearele și colții. Pe de ailaltă, bonjuriștii creează forme fără fond. Pupat hoți Piața Endependenți, din această dilemă nu putem ieși, am zis!
Ce-i de făcut? Păi, momentan, nu mare lucru. Noi, de exemplu, rămînem treji (că-i lună plină) și vigilenți, atît cît se poate pe maximele astea. Sănătate maximă, entropie minimă, fiți sănătoși și veseli!