Într-o vreme, la noi, actorii care recitau poezii pe la radio sau pe unde mai găseau public se apucau și ei de versuri. Unii cu talent. Emil Botta nu intra în această categorie. Era și poet – poate mai bun decît ca actor. Austriacul Robert Seethaler – l-ați văzut în filmul Tinerețe? – e și scenarist, nu numai actor, și scrie romane. E mai premiat sau cît pe ce să fie, adică a fost și nominalizat la premii importante, ca romancier decît ca actor. O viață de om e singurul lui roman tradus în românește. Scris cu mult talent, în format clasic. Nimic autobiografic în acest roman în care nu există nici pic de oralitate, încît dacă-l citești fără să știi cu ce se mai îndeletnicește autorul, nu ți-ai închipui că e actor.
Personajul principal al austriacului e un țăran din Alpi căruia nu i se întîmplă prea multe lucruri de ținut minte. Căsătoria, o avalanșă în care îi moare nevasta, un accident de muncă de pe urma căruia rămîne șchiop, războiul, prizonieratul în Siberia și singurătatea tot mai izolată de după întoarcerea acasă. Andreas Egger n-are nimic special. Nu-și dorește să fie altceva decît e, n-are nici un talent; nu e nici măcar certăreț, încît să aibă conflicte cu vecinii. Își iubește nevasta căreia îi rămîne fidel chiar și după ce Maria moare și trăiește tot mai izolat – dornic să fie lăsat în pace și atît. Un personaj cu care nu prea ai ce face într-un roman, dar în care mulți dintre noi ne putem recunoaște. Cei ce trăiesc din amănuntele vieții zilnice și care se feresc de complicații. Devotații monotoniei și ai unei singure femei!
Ce-l face interesant pe Egger? Intensitatea cu care-și trăiește viața, cu planuri mărunte – dar pentru el extraordinar de importante – și formidabila lui putere de supraviețuire. Țăranul fără pămînt, care muncește pe unde apucă, nu se ferește de pericole cînd croiește cu toporul și cu dalta calea telefericelor pentru turiști, pe coastele muntelui, asta fiindcă și-a găsit un rost care-i îngăduie să aibă grijă de nevasta lui, așa cum trebuie să facă orice bărbat însurat. Pe Hitler îl aude numai la radiourile vecinilor mai înstăriți. N-are nici o treabă cu el, așa că acel ins îndepărtat care vorbește la radio nu-l interesează, la fel cum nu-l interesează nici steagurile și stegulețele cu zvastică ce ajung să împînzească satul de munte. În viața lui nu e loc pentru acest Hitler, la fel cum nu e loc pentru nici un fel de politică. Lumea lui e alcătuită din localnici, din angajații companiei care construiește teleferice și mai apoi din turiștii care vin să le folosească. Acest om cam greu de cap și care nu se pricepe să folosească cuvintele o cere în căsătorie pe Maria cu ajutorul colegilor cu care muncește pe munte. Cîți astfel de oameni or fi existat în Austria, cea care s-a lăsat de bunăvoie ocupată de Hitler și apoi l-a urmat cu fidelitate pînă la sfîrșitul războiului? Seethaler nu spune. Ne dă însă de înțeles că tot mai izolatul Egger al său e singurul exemplar la el în sat. La fel cum pe frontul din Rusia, Egger e singurul care nu-și folosește arma ca să-și împuște inamicul. Asta, pur și simplu, fără să-și pună în prealabil conștiința la încercare.
Seethaler se ferește să-și eroizeze personajul. Un tip oarecare, dar nu un om obșinuit. Îl povestește fără comentarii, iar activitatea lăuntrică a lui Egger e atît de redusă, încît îi ajung cîteva cuvinte ca să-și dea seama ce are de făcut. Atunci cînd nu știe încotro s-o apuce, nu cere nimănui sfaturi – așteaptă calm pînă-i vine o idee. La fel cum autorul nu te trage deoparte să te lumineze de ce face personajul său ce face, ci te lasă să te prinzi singur ce e cu el. La sfîrșitul cărții îți dai seama că, deși ai aflat totul despre viața lui Andreas Egger, ceva din el rămîne de nepătruns. Ca în viață și, dacă vreți, ca în literatură. O carte de o frumusețe simplă pe care simți nevoia s-o recitești, ca și cum la prima lectură, urmînd firul poveștii, ți-ar fi scăpat ceva important.
Robert Seethaler, O viață de om, traducere de Andrei Anastasescu, Editura Polirom, 2019.