De cînd a prins în nări sîngele din Zambaccian, haita cea tînără a PDL a început să schelălăie, ca tulburată de un instinct pe care nu-l înţelege. Văzute de sus, speranţele dreptei apar grămădite peste hoitul viu al lui Adrian Năstase ca puii de hienă, care-şi bagă boturile în maţele calde, scîncesc şi se pişă pe ei. Cristian Preda, Sever Voinescu, Mihail Neamţu trag de un cadavru politic încarcerat, îndrumaţi de mîrîitul Monicăi Macovei, femela care ştie că, odată vînat, adversarul trebuie înghiţit.
Pe vremea cînd Adrian Năstase era un exemplar cu coama în vînt, ale cărui răgete culcau la pămînt şi justiţia, şi presa, şi libertatea, puţini se încumetau să-l ia în cătare şi să-l deranjeze cu vreun glonţ. Cîteva voci, ruşinos de puţine, şi-au îngăduit nebunia de a-l împunge. Printre ele, n-ai fi zărit picior de Voinescu, de Preda sau de Macovei. Lor, personal, Năstase nu le-a făcut nici un rău, asta dacă dăm la o parte impactul pe care l-a avut asupra tuturor creşterea Produsului Intern Brut.
Adrian Năstase nu s-a mărginit la a se îmbogăţi fraudulos şi nici la a patrona corupţia generalizată. El a mers mai departe cu abuzul şi a ordonat represalii la adresa opozanţilor. Împotriva caţavencilor (care, între noi fie vorba, îl hărţuiau încă din anii ’90) a asmuţit serviciile secrete, Oficiul pentru Spălarea Banilor, condus de inculpatul Nicolae Melinescu, şi ziarul Adevărul, pe atunci abonat la publicitate de stat. Înscenarea a ieşit repede la iveală şi a dovedit nu numai tuşa personală a represiunii, ci şi faptul că reţeaua coloneilor care operează în civil s-a născut în epoca PSD.
Aş avea, aşadar, motive mai multe ca gruparea Macovei să-l văd pe Năstase pedepsit, dar eu mă mulţumesc cu mandatul dat de tribunal. Faptul că va merge la puşcărie într-una din zilele următoare mi se pare destul. A-i scotoci prin rană cu mandatul de arestare, a-i măsura gaura glonţului cu rechizitoriul, a-i muta corupţia în branulă e nedemn pînă şi de mica haită de ochelarişti în călduri. După mine, Adrian Năstase putea să meargă la Rahova doar pentru că a lucrat o viaţă la stat şi locuieşte într-un bloc uriaş, dar cred că, după o împuşcătură sinceră, în blocul ăla poate încăpea şi puţină compasiune.
Doar cei care au ţinut o armă în mînă cunosc spaima primitivă pe care ţi-o inspiră un kilogram de metal rece. E ca şi cum ai ţine în palmă moartea şi, de fapt, asta faci. Adrian Năstase şi-a lipit de tîmplă un Smith & Wesson calibrul 38, un fel de tun portabil care nu numai că omoară, dar, înainte să omoare, sparge timpane, rupe ţesuturi, distruge oase, spulberă organe. Cînd ţinteşti cu un Smith & Wesson tîmpla sau gîtul şi apeşi pe trăgaci, n-o faci ca să impresionezi publicul. Pentru asta există pastile la flacon şi telefoane la 112, ca să poţi fi găsit la timp. Cînd tragi cu muniţie adevărată, o faci ca să te omori. Sinuciderea cu armă de foc înseamnă durere, violenţă, sînge pe pereţi. În faza ei acută, în secundele dilatate cînd percutorul loveşte capsa, cînd auzi bubuitura, cînd glontele începe să sape prin tine, sinuciderea cu Smith & Wesson pare o treabă de bărbaţi. Ştiu că în cazul Adrian Năstase acest aspect al bărbăţiei a fost de multe ori luat în glumă, dar pot să spun că, de la Decebal încoace, nu mai cunosc vreun politician din tribul nostru care să fi vrut să-şi ia gîtul de bunăvoie. Acum, dacă ne apucăm să-i numărăm ouăle, s-ar putea să dureze.