Unii îl știți de la BBC, alții de la Observator cultural și de la întîlnirile cu cititorii de cînd a ajuns editor la revista Matca și piarist la Editura Curtea Veche. În lunea de după alegeri, am vorbit cu el despre miracole, alegători, despre C. Georgescu și discipolul său, G. Simion, începînd de la victoria lui Nicușor Dan, sperată de mulți, dar cu teama că ar putea cîștiga Simion, cel ce s-a crezut președintele României vreo două ore după închiderea urnelor.
Cristian Teodorescu: A fost alegerea lui Nicușor Dan un miracol?
Ovidiu Șimonca: Miracol e un cuvînt mare, cu greutate. Îl putem folosi, dar putem, de asemenea, să utilizăm termenul de responsabilitate. Niște oameni cu drept de vot și-au dat seama că dacă ies la vot îl pot face cîștigător pe Nicușor Dan. Și au ieșit la vot. A fost o mobilizare fantastică. Această mobilizare are o explicație: a cîștigat raționalitatea în fața unui om dus cu pluta. George Simion a părut o persoană tulburată, un om care a călcat în străchini: n-a fost la dezbateri (mare gafă să crezi că ajungi președinte tăcînd), a umblat teleleu prin Europa, a jignit Franța la un post de televiziune: ce a făcut George Simion acolo n-are legătură cu actualul președinte, Emmanuel Macon, ci cu esența democrației franceze. Pe care francezii o apără, chiar dacă sînt de dreapta sau de stînga. Iar George Simion a mai făcut o greșeală: a crezut că afișarea cu C. Georgescu va fi o carte cîștigătoare. N-a fost. Georgescu a părut o piatră de moară, care l-a tras în jos. Infatuat, logoreic, tocit, Georgescu l-a pus pe George Simion într-o stare de inferioritate, „protejatul meu mai tînăr“, și l-a stors de umanitate. Două păpuși stricate. Victoria matematicianului îl duce pe C. Georgescu în debaraua istoriei.
C.T.: Cine a decis victoria matematicianului?
O.Ș.: Mai ales alegătorii din România. Prin folosirea ștampilei de către cei care n-au fost la vot, în primul tur, s-a decis rezultatul votului din 18 mai. Nicușor Dan a recuperat nu doar 1.800.000 de voturi, distanța după primul vot. Rezultatul votului n-a depins doar de cei care se adună în Piața Victoriei, la mitingurile lui Nicușor Dan. Rezultatul votului a fost decis de persoanele care n-au fost la vot și care au venit pînă în secțiile de votare. În centrele universitare, București, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea, victoria lui Nicușor Dan a fost categorică. Mi-a plăcut victoria lui Nicușor Dan nu doar în Transilvania, ci și în județele Prahova, Dolj, Iași, Galați, Constanța, mi-a plăcut că au fost reședințe de județ (Buzău, Tulcea, Vaslui, Rîmnicu Vîlcea, Suceava, de exemplu) unde a cîștigat tot Nicușor Dan. Și mi-a plăcut și victoria lui Nicușor Dan în Republica Moldova, care a fost un semn că sîngele de neam nu se face apă. În unele țări europene (Spania, Italia, Franța, Germania, Marea Britanie) pe locul I a fost George Simion. Asta n-ar trebui să ne facă să-i înjurăm sau să-i respingem pe concetățenii noștri. Pentru unii, țara este, cîteodată, prea îndepărtată, un vis, pe care îl susții doar cu Paștele, Crăciunul, sarmalele și cîntecele de jale. Or, acum, nu mai era vorba de dorul de casă, ci de apărarea democrației – concret, clar, prin vot.
C.T.: Ai auzit de listele negre cu jurnaliști și alte persoane care trebuiau reduse la tăcere?
O.Ș.: Am auzit. Sînt convins că aceste liste există ‒ unele au și fost fluturate, destul de marginal, prin meandrele Facebook-ului ‒, că răzbunarea ar fi fost cruntă pentru toți cei care au crîcnit împotriva lui George Simion. Democrația presupune confruntare, dezbatere, controversă, nu excludere sau distrugerea preopinentului. Or, un nou regim, cu George Simion în frunte, putea avea tendințe dictatoriale sau autoritariste. George Simion este expresia unui imprevizibil tragic, o cale care deschide un hău și provoacă turbulențe (economice, politice, sociale). Dar să nu creadă distinșii cititorii de la Cațavencii că doar jurnaliștii erau în pericol să fie stîrpiți. Puteau să fie bubuiți toți cei care nu au priceput binele cu care dorea să ne împopoțoneze Călin Georgescu și au făcut o cît de mică ironie, toți cei care, de bună credință și în virtutea dreptului la liberă exprimare, au făcut o postare, au avut o intervenție pe TikTok, au pus o poză sarcastică pe Instagram. Omul simplu care nu s-a aliniat liniei AUR putea avea de pătimit. Duminică, eram în pericol să punem punct democrației (așa șchioapă, cum este), ne puteam aștepta la ce este mai rău.
C.T.: De ce au stat atît de mulți români acasă (50%) la primul tur?
O.Ș.: Unii sînt scîrbiți de toți politicienii și își construiesc propriul univers, fără politică, cu un film pe Netflix, cu o ieșire cu prietenii la o bere. Altora le-a fost greu să meargă pînă la secția de votare, au preferat să facă alte activități, era vacanța de 1 Mai, comoditatea a învins. Doar că atunci când românului îi ajunge cuțitul la os, el se trezește și face ce trebuie: alege calea democratică.
C.T.: Ce părere ai despre politicienii care nu primesc jurnaliștii decît pe alese la conferințele de presă sau interviuri?
O.Ș.: E o tîmpenie sinistră, a practicat-o și George Simion. Orice jurnalist, de la oricare publicație, are dreptul să întrebe. Poate că jurnaliștii, uneori, nu pun cele mai inteligente și pertinente întrebări. Acesta nu este un motiv să-i excluzi. Nu-i mai puțin adevărat că finanțarea unor televiziuni din bani publici, oferiți de partide, a pervertit o linie atît de importantă în jurnalism: nu ai mamă, nu ai tată, nu ai simpatii, intervievezi un candidat cu rigurozitate, cu scepticism și amănunțit. Rar se întîmplă așa ceva: multe dezbateri, mai ales înaintea turului I, au fost bîlci, distracție, hăhăială.
C.T.: Unde ar duce desființarea partidelor la care visează C. Georgescu?
O.Ș.: Nu ne plac partidele din România, le considerăm niște chestii ermetice, în care nu intră oameni pricepuți, nu intră specialiști, partidele au ajuns ‒ și este o opinie destul de largă ‒ o adunătură de cumetrii, de șmecheri, puși pe înavuțire. Și dacă desființăm partidele, ce facem? Îl puteam avea pe C. Georgescu și o trupă bine pregătită (fascistoidă) care ar fi dictat și cînd ne trezim, și cînd dormim, și ce să scriem, și ce să gîndim, și ce și unde să lucrăm. O refacere din interior a partidelor, cu noi oameni, cu departamente bine specializate (mai ales juridic și economic) ar fi o cale de funcționare pe mai departe a acestora. Poate că și PSD, și PNL nu vor mai fi cu fundul în două luntri, cu ochi galeși la Simion. De remarcat distanțarea UDMR de Simion, îndemnînd minoritatea maghiară să voteze democratic. Și poate că aceste partide ‒ e un of pe care vreau să-l spun ‒ vor acorda mai multă atenție culturii și educației, nu se vor feri să atace frontal și problema analfabetismului funcțional, și consumul de droguri, care a explodat în rîndul tinerilor, și modul în care îți iei o diplomă necorelată cu piața muncii.
C.T.: Tinerii care s-au dus la vot or fi știut ce le pregătea G. Simion dacă ajungea la putere?
O.Ș.: Există o naivitate la tinerii care votează prima sau a doua oară (avînd 18-22 de ani) de a crede că tot ce zboară se mănîncă. Tinerii nu sînt nici extremiști, nici izolaționiști, lor place libertatea, în general refuză aranjamentele de culise, chestiile oneroase. Unii s-au lăsat prostiți de Georgescu, considerîndu-l salvatorul care trezește România. Dar și Georgescu a lucrat parșiv, între două secvențe cu fotbal sau muzică, apărea zîmbitor și îi saluta pe tineri pe TikTok. La turul al II-lea, cred că a contat și cu cine doreau să voteze părinții. Generația „decrețeilor“, deși era sătulă să fie mereu umilită și de Iliescu, și de Băsescu, și de Iohannis, după ce mereu s-a implicat să apere democrația, începînd cu Piața Universității 1990, a sunat mobilizarea în familie. Elementul esențial, care a șocat tinerii, a fost: „Băi, dar de ce nu vine Simion la dezbateri? Ce are de ascuns?“. Tinerii ar fi vrut să-i vadă împreună pe cei doi candidați, erau sătui de mesajele pe TikTok, uneori și online-ul sufocă, mai vrei și o dezbatere onestă. Poate ar trebui să se facă mai multe întîlniri cu tinerii, la care să vorbească scriitori, istorici, avocați, economiști, un fel de conferințe de popularizare, dezinhibate, cu întrebări ale tinerilor. Marii intelectuali ai țării, simandicoși la Ateneu, n-ar strica să mai coboare prin școli, să împartă o țigară, un sandvici și un gînd cu tinerii noștri, să le spună ferm cam unde se termină democrația și unde începe dictatura. Există receptivitate la tineri, ar mai trebui și un pic de implicare, de răbdare, de simplitate din partea celor care știu mai mult despre istoria noastră.