Vineri seară, la ora 8, m-am întîlnit cu Sorin Oprescu în Carrefour. Surpriza a fost destul de mare, atît pentru mine, să descopăr că maestrul e încă în libertate, cît și pentru domnia-sa, să descopere că am o viață atît de plictisitoare încît îmi petrec seara de vineri împingînd un căruț cu brînză tartinabilă și mîncare de pisici cu aromă de pui în aspic. Ne-am măsurat din priviri cu neîncredere, el pentru că voia să se așeze la casa mea, eu pentru că știam că a fost prins cu bani îngropați în grădină. În final, a decis că nu merită să stea la casa mea și a dispărut ca o stea căzătoare în noapte. O stea căzătoare în noapte care se duce la casa de alături, după ce casiera îi strigă: “Haideți, dom’ primar, p-aicea”. Dacă nu știați, Carrefour are și-o casă din asta specială, pentru cercetați penal în stare de libertate. Ai 2 ani cu suspendare sau mai puțin de zece obiecte cumpărate, treci pe-acolo. De-atunci nu l-am mai văzut niciodată pe Sorin Oprescu. Doar în parcare, în timp ce-și urca cumpărăturile în portbagaj, și puțin pe DN1, după ce s-a băgat în fața mea fără să semnalizeze. În rest, parcă l-a înghițit pămîntul. Fix ca pe banii ăia ai lui din grădină.
Pă cine nu lași să moară, nu te lasă să plătești
