În noiembrie 1473, nu erau prea multe de făcut în Moldova. Ceaţa, noroaiele, gerul, lapoviţa, urşii, bourii şi vinul băut nu te lăsau să ieşi din casă. Plictiseala era principala ocupaţie a omului de rînd, iar posibilităţile de a o alunga erau puţine. În afară de smulgerea pruncilor din colţii lupilor flămînzi, care se obrăzniceau prin bordeie, răzeşii mai aveau ca opţiune sexul neprotejat la adăpostul întunericului, care ţinea de la amiază pînă a doua zi la prînz. Fiii Moldovei sporeau, astfel, mai iute decît îi împuţina domnul în luptele sale, pornite şi ele, ca mai toate faptele acelui ev întunecat, tot din plictiseală.
În acel noiembrie friguros, Ştefan l-a luat la ochi pe Radu cel Frumos, domnul Valahiei. Radu era cel mai confortabil dintre duşmanii disponibili, fiindcă tocmai îl împrumutase pe sultan cu 12.000 de oşteni pentru o luptă cu hanul turkmen Uzun Hasan. Cînd Ştefan a sunat goarna, 24.000 de răzeşi au descălecat de pe jupînesele eroine şi au încălecat pe caii furaţi de la tătari. Oştile s-au adunat la Milcov, iar domnul Moldovei s-a arătat foarte mulţumit că lucrul s-a întîmplat noaptea, pe o beznă potrivită planurilor mişeleşti. Fără ca Radu cel Frumos să aibă cea mai mică bănuială, Ştefan a împărţit călăreţii în 12 grupuri şi a pătruns în teritoriul inamic pe mai multe părţi. În drumul lor către Teleajen, cetele moldovenilor n-au pus nici foc şi nici n-au lăsat multă lume în viaţă, aşa că duşmanul a aflat surpriza odată cu prima ploaie de săgeţi.
Joi, 18 noiembrie 1473, Radu se pregătea de week-end şi tare s-a mai mirat văzînd că bărbierul, venit să-l tundă, purta o bardă bucovineană între omoplaţi. Lupta de la Pîrîul Vodna a fost lungă, pe gustul lui Ştefan. De cinci ori mai numeroşi, moldovenii au întîrziat deznodămîntul bătăliei de-a lungul a trei zile, ca să savureze fiecare moment. Joi, vineri şi sîmbătă şi-au măcelărit adversarii cu măsură, de multe ori certîndu-i pe răzeşii mai neghiobi care se arătau prea grăbiţi. Duminică a fost zi de odihnă – veşnică pentru valahi, binemeritată pentru moldoveni. Iar luni, după biruinţă, domnul Moldovei i-a adunat pe tîmplari ca să pună de-o biserică, dar văzînd că ctitoria ar rămîne pe pămînt duşman, a pus de-un chef.