Fără doar și poate, Delta Dunării este un loc fierbinte pe harta rezervațiilor din Europa. Atât de fierbinte încât norii de fum negru se văd de la sute de kilometri depărtare. În fiecare an, vestitorii primăverii sunt aici nu pelicanii ori berzele, ci piromanii, o stirpe de papagali care cred că incendierea stufului uscat înseamnă bogăție. În limbajul recoltatorului asta înseamnă „igienizare”, în sensul că, odată îndepărtat stuful mort, cel nou – sub formă de rizomi ce au trecut pârjolul ținând capul sub apă – va crește mai viguros și mai repede.
Treaba este ilegală
în primul rând pentru că poate scăpa de sub control, cu riscul de a „igieniza” inclusiv vetrele satelor de la marginea fultanelor de stuf cuprinse de flăcări. În al doilea rând pentru că se află prin preajmă tot felul de urmași ai lui Nero cu accent băltăreț. Oamenii ăștia vor să ajute după propria judecată înverzirea naturii până prin mai, încolo, când Delta trecută prin jar devine o uriașă bucătărie în care miroase a ouă prăjite, rață pe nufăr la cuptor și pulpe afumate de gâscă în plaur. Practic, toate cele 14.500 de hectare de exploatare stuficolă concesionată sunt expuse acestor tratamente incendiare argumentate de localnici prin faptul că așa făceau și bătrânii lor. Iar oamenii Deltei sunt foarte legați de obiceiuri, așa că vor păstra vie flacăra tradiției indiferent de reglementările ecologiste din interiorul Rezervației. Să mai spunem că, anul acesta, noul guvernator a dat drumul la exploatarea individuală a stufului în preajma localităților, situație în care doar apele mari vor ține focul și lucrătorii ISU la distanță de gospodării.
Trecerea prin plasă și foc a Deltei
e chestie veche, însă o întâmplare din primăvara lui 2011 atrage în mod special atenția: incendierea plaurilor uscați din zona Sireasa-Pardina, lângă lacul Somova, unde braconierii au pus focul pentru a scoate sălbăticiunile în fața puștilor, fără să țină cont de miile de victime colaterale – ouăle și puii din cuiburile coloniilor de păsări. Strategia aceasta de braconaj ne aduce în prezent, când Delta, conform tradiției, aruncă spre cerul patriei coloane negre de fum ca și cum ar fi un poligon de trageri cu rachete nord-coreene intercontinentale. Din cauza apelor foarte crescute, căsăpirea știucii pentru icre nu a dat rezultatele scontate, criza de pe piața de profil tulceană crescând prețul unui kilogram de astfel de boabe zemoase în baltă, chiar la botul pescarului, undeva pe la 200 de lei. Agitați de profitul mare și disperați că știucile – câte au mai rămas – sunt refugiate în stuful inundat și greu de ajuns cu plasele, braconierii au dat foc vegetației uscate pentru a goni astfel purtătoarele de icre la apă liberă, acolo unde le-au așteaptat vintirele și setcile care alimentează piața neagră. Neagră ca funinginea din plauri.
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013