Cine o mai fi citind azi romanele norvegului Knut Hamsun? Se vorbea mult despre el în adolescența mea. Era perioada „dezghețului“: nou înființata editură Univers îl redescoperea pe Hamsun. Editura Minerva îl includea în colecția „Meridiane“. Hamsun avea succes de librărie. Dar pe atunci aveau succes cam toți scriitorii străini, într-un soi de bulimie pentru literatura universală. În 2009 am publicat în colecția ziarului Cotidianul cel mai important roman al lui, formidabilul Foamea. Tiraj mare – epuizat în aceeași săptămînă. De atunci însă au trecut 13 ani, număr cu ghinion pentru consumul de carte în România.
Apare acum la Polirom traducerea unuia dintre romanele lui Hamsun de inspirație rurală, Benoni. E primul volum dintr-un diptic – cel de-al doilea e Rosa – și amîndouă sînt pași către capodopera lui, Rodul pămîntului, care în 1920 i-a adus Premiul Nobel. În Benoni, Hamsun încă nu e preocupat și de rezonanțe simbolice ca în Rodul pămîntului; își vede de realismul psihologic – cu care i-a influențat pe mulți scriitori din lumea largă în secolul trecut, autori unul și unul, Thomas Mann, Kafka, Hesse, Joyce, Hemingway, Henry Miller, al căror modernism e marcat de romanele norvegianului. Deloc în treacăt spus, dintre marii scriitori ai lumii Hamsun e primul care folosește așa-numitul stream of consciousness, cu efecte stilistice notabile, cu vreo 30 de ani înainte ca Joyce să facă uz de acest procedeu în Ulise.
Lumea comunelor țărănești din romanele lui Hamsun nu e deloc primitivă și cîtuși de puțin ideală, dar mai ales nu e tratată în antiteză cu orașul vicios și corupt, deși în 1908, cînd au apărut Benoni și Rosa, îndemnurile de întoarcere la glie făceau ravagii în literatura europeană. Hamsun, care a cunoscut pe pielea lui ce însemna viața la țară în sărăcie și cît de complicate erau de fapt „relațiile simple“ dintre localnici, reconstituie această lume nuanțat și în evoluția ei, în răspăr față de satul unde nu se întîmplă nimic nou, ci totul rămîne înțepenit la umbra tradiției.
Benoni e un roman al pricopsirii, dar și al decăderii, puse în oglindă. Visul țăranului sărac de oriunde în lume – să se îmbogățească și să-și schimbe statutul social –, în variantă norvegiană, față cu decăderea baronului local, cel căruia toți cei din comună îi datorează cîte ceva. Benoni, tînărul pescar pîrlit care e poștașul comunei fiindcă e mai ager de minte, „un drac de om“, trece prin multe în tentativele sale îndrăznețe de a se îmbogăți, la fel cum conservatorul Mack, protectorul său și al celorlalți, dă tot mai multe rateuri în afaceri, care-l sleiesc de bani și îi ciobesc treptat prestigiul.
Poveștile din roman istorisite rapid, în fraze scurte, se întrepătrund treptat, într-un fir unic care se îngroașă insesizabil. Hamsun schimbă planurile și perspectiva cu lejeritatea romancierilor din primele decenii ale secolului al XIX-lea. E omniscient ca Balzac, pe urmele căruia construiește și el tipuri, dar fără să se lungească în portretizarea pe larg a personajelor și fără, mai ales, descrierile minuțioase de tot felul cu care realiștii clasici își plimbă oglinda de-a lungul drumului. De la el afli rapid ce fac, ce spun și mai ales ce le trece prin cap personajelor, încît mulțimea întîmplărilor relatate scurt, cehovian, te face să crezi că au trecut ani de la un moment la altul, deși romancierul are grijă să precizeze des că n-au trecut decît cîteva luni sau săptămîni pe firul faptelor și al evenimentelor. Operațiunea asta, a comprimării timpului, care altora le dă atîta bătaie de cap, la Hamsun funcționează impecabil și aparent fără efort, tăietura dialogurilor e de o modernitate fără cusur, iar gîndurile răzlețe care trec prin capul personajelor zumzăie imperturbabil. Ca într-un palimpsest, recunoști la Hamsun tehnici folosite mai tîrziu de Thomas Mann, de Kafka sau de Hemingway, pe care le credeai patentate de ei, dar pe care genialul norvegian le-a brevetat înaintea lor.
Knut Hamsun, Benoni, traducere de Valeriu Munteanu, Editura Polirom, 2022.