În sfârșit, s-a întâmplat. Mă așteptam la asta de ceva timp. Eram ca-n timpul terorii comuniste din anii ’50, stăteam cu valiza făcută la capul patului, așteptând în orice moment înștiințarea de la Primăria sectorului 3 cum că mi-am pierdut locul de parcare, din cauză că n-am mașina înmatriculată în București, ci într-un județ de munte, deal și câmpie care conține litera Z.
Vestea mi-a adus-o cel mai băgăcios poștaș din lume, un bătrân grăsuț, cu ochelari ca fundul de borcan și prea vorbăreț pentru dicția pe care o are.
– V-a venit o scrisoare de la Circa Financiară.
– Aoleu.
– Cred că e cu locul de parcare, că am mai dus vreo câteva. Înștiințare de plată, că trebuie să plătiți nu știu cât…
– Ar fi bine să fie doar atât, că plătesc.
Iau plicul și dau să închid ușa.
– Nu vreți să deschideți plicul acum? Sunt curios ce spune.
– Cum așa?
– Da, vreau să văd dacă-i la fel ca scrisorile pe care le-am mai dus.
Deschid plicul.
– Mda, pentru parcare este.
Mă uit direct la final, unde scrie, cu litere bolduite: ”Ca urmare, vă aducem la cunoștință că autorizația dumneavoastră pentru locul de parcare pe care îl folosiți și-a pierdut valabilitatea”.
– Ce zice? Așa e? Aveți de plată?
– Ba, nu, dimpotrivă. Se pare că ei au să-mi dea mie înapoi niște bani, pe anii trecuți.
– Nu se poate.
– Ba se poate. Cică n-am parcat de toți banii.