Thomas și Ebba sunt un cuplu de suedezi de treizeci și ceva de ani. Au venit, împreună cu cei doi copii, în Alpii francezi, unde vor să petreacă o vacanță liniștită, după o lungă perioadă în care el a muncit foarte mult. Și chiar e liniștită vacanța în prima ei zi. Suedezii schiază rapid pe pante sigure, un fotograf profesionist le face poze clișeu pe pârtie, iar seara cad lați de oboseala toți patru, în același pat care pare destinat familiilor foarte fericite.
Numai că, a doua zi, o avalanșă controlată le dă planurile peste cap. În timp ce suedezii mănâncă pe o terasă descoperită, zăpada începe să se umfle pe un versant din apropiere. La început, totul pare sub control, o scuturare deliberată a zăpezii de pe munți. Avalanșa devine însă îngrijorătoare atunci când un nor dens de zăpadă ajunge în apropierea terasei, pentru ca apoi să o acopere complet. E momentul în care Thomas se ridică speriat de la masă și o ia la fugă, dărâmând din calea lui un alt turist care voia să scape. Nu e nimic în toată scena aia care să-i scuze lașitatea. Nici măcar nu-și așteaptă decent rândul ca să scape de pe terasă. Instinctul de conservare a luat controlul asupra lui și l-a făcut să uite de orice normă socială. În urma lui Thomas, Ebba se face nevăzută în norul de zăpadă, strângându-și copiii la piept.
După câteva clipe, norul se destramă, zăpada cade la pământ și turiștii încep să se scuture. Nimeni n-a pățit nimic. Singura urmă neplăcută e demonstrația de lașitate a lui Thomas, surprinzătoare și pentru el, aproape de neînțeles. Ebba începe să se distanțeze de soț. Îi privește cu dispreț gestul egoist și dă semne c-ar vrea să se despartă de el. Îl anunță că vrea să iasă singură pe pârtie și are discuții tot mai concrete despre infidelitate cu o prietenă care jonglează cu bărbații mai tineri ca Radu Mazăre cu elevele de liceu.
Force Majeure urmărește un traseu al masculinității rănite, amenințate. Un simplu gest instinctual, necontrolat, îl transformă pe Thomas, din bărbatul sigur pe el care finanțează vacanța familiei, într-un tip demn de milă care plânge ghemuit pe hol, în fața camerei de hotel. Filmul va urmări, până la final, încercările lui Thomas de a-și recupera statutul și de a recâștiga încrederea familiei.
Există, în Force Majeure, o tensiune foarte vizibilă între instinct și rolurile sociale. Filmul dă la o parte vălul subțire al civilizației și arată ce suntem, de fapt: animale care se adaptează la mediu. Dacă Ebba îl vede pe Thomas la început ca pe un mascul protector, motivul e simplu: în mediul steril și nonconflictual al orașelor suedeze, soțul ei trece drept un bărbat de succes. Pe pârtiile din Alpi, însă, Thomas nu mai e în elementul lui. Noul mediu îi e nefamiliar și, pentru a recăpăta controlul, trebuie să-și dezvolte, cât mai rapid, noi deprinderi, noi înclinații.
Vacanța în stațiunea din Alpi apare ca un fel de călătorie în trecutul biologic al speciei. Cadrele largi, cu pârtiile pustii pe timp de noapte, și bubuiturile puternice care scutură munții de zăpadă se adresează direct instinctelor. Un prieten al lui Thomas apare ca o caricatură a omului modern. La înfățișare, e un fel de războinic viking care tocmai s-a întors dintr-un raid sângeros. Are o barbă roșie de om al peșterilor și o privire de criminal dement. Comportamental, însă, e la fel de efeminat, decent și reținut ca orice membru cu pretenții al lumii în care trăim.
Schiul e un sport care poate fi periculos. În Force Majeure, însă, nimeni nu pățește nimic. La finalul filmului, pare că cea mai nasoală chestie care poate să ți se întâmple la schi e să te întorci cu orgoliul rănit.
Force Majeure, Suedia, 2014, 120 de minute. Regia: Ruben Östlund.