Pleșuvit ca domnul cel bătrîn cu aripi enorme din povestirea lui Márquez, altminteri vioi la cap și cu vorbele la purtător, Mircea Geoană a rostit într-un interviu singurele propoziții care merită să fie ținute minte, în timpul ploii de imbecilități spuse și scrise despre ultimele întîmplări din străinătatea periculos de apropiată. Ai zice că, de cînd a ajuns numărul 2 în NATO, fostul prostănac al lui Iliescu s-a deșteptat miraculos, ca și cum l-ar fi flambat o nouă flacără violet, una de bine. De fapt, pe felia politicii externe, Geoană s-a descurcat totdeauna mai bine decît toți miniștrii noștri de profil, luați la un loc. Și decît Pleșu? ar putea întreba dilematicii. Și! Fiindcă Andrei Pleșu la Externe a fost un diletant fermecător. Sclipitor, dar diletant, în timp ce Geoană devenise un profesionist căruia și trezit din somn îi funcționa busola politică.
Pe Geoană nu l-am auzit niciodată improvizînd sau îngrijorîndu-se misterios de situația haș-doi-o-ului. Îți spunea ce se întîmplă în lume cu o simplitate și cu o putere de convingere care-i lipseau în politica internă, unde a făcut prostii cu ghiotura și s-a asociat cu jucători la două capete ca S.O. Vântu, cu panarame hoațe ca Vanghelie – „Opriți grătarele, vorbește domnul Geoană!“. Ceea ce n-a avut Geoană niciodată însă, chiar dacă a defilat și cu golani în campania electorală, a fost stilul golănesc în care excela învingătorul lui, Băsescu, și replicile de securist hoț, deghizat în băiat de gașcă, cu care același Băsescu își mesmeriza auditoriul, ducîndu-i în egală măsură de nas pe analfabeți și pe intelectuali.
Cu toată anvergura lui de mare externist, Geoană părea iremediabil pleoștit după ce a țopăit ca păsăroiul în noaptea cînd a crezut că a devenit președintele României. La fel ca domnul cu aripi al lui Márquez, ai fi zis că „prostănacul“ era sortit să-și termine cariera politică într-un coteț oarecare. Dar aidoma personajului inventat de Gabo, Geoană a avut puterea să se reinventeze și să-și folosească discret agenda telefonică în care ai fi zis că exista și numărul de mobil al lui Dumnezeu. Cînd a ajuns numărul 2 în NATO, reacția aproape unanimă de la noi a fost că una ca aiasta nu se poate. „Cine, Geoană? Fugi d-aci!“
Zilele trecute, însă, l-am auzit pe Geoană vorbind ca un navigator încercat despre ceea ce se întîmplă în lume, în Ucraina și pe la noi, în vreme că păsările de curte din politica noastră cotcodăcesc, cu un ochi la cer și cu celălalt după vreo rîmă răsărită din țărîna bătăturii. Ce va face el însă după ce nu va mai fi numărul 2 în NATO? Își va încerca din nou norocul la prezidențiale, implorat de pesedeul care l-a dat afară? Orgolios cum e, nu m-aș mira să accepte, deși un păsăroi de anvergura lui are toate șansele să pară caraghios printre orătăniile care fac politică în România, puse pe ciuguleală.