În Tulcea, autoritățile nu sunt luate niciodată pe nepregătite de iarnă. Dar niciodată, nu în ultimii ani, cel puțin.
Prin octombrie, puțin după începutul lunii, de pe străzile principale dispar limitatoarele de viteză. E semn că autoritățile sunt pregătite și că nu mai vor ca lamele utilajelor de deszăpezire să ia prin surprindere costisitoarele cauciucuri plantate în fața trecerilor de pietoni pentru a-i mai liniști pe vitezomanii incurabili. Îndepărtarea limitatoarelor de viteză este, dacă vreți, cam ca porcul cu pai în gură. Când se întâmplă, înseamnă că INM a transmis mai întâi privilegiaților informația că va ninge.
Așadar, informația e certitudine în Tulcea încă de prin octombrie. Și se transformă mereu în realitate. Așadar, și anul ăsta, după ce limitatoarele de viteză au fost îndepărtate de pe străzi în octombrie, a nins. Pe 27 decembrie.
A nins zdravăn, a nins cu simț de răspundere, a nins ca-n povești. O pătură groasă de omăt s-a așternut peste oraș. Mai ninsese, e drept, și la sfârșitul lui noiembrie, dar aia a fost mai mult o glumă. A nins puțin și s-a dus de la sine, fără prea mare agitație. Pe 27 decembrie, însă, zăpada s-a așezat temeinic, arătând că, dacă va exista voință politică, ne va bucura privirile vreme îndelungată.
Tulcea e un oraș de gospodari cum rar mai vezi. De cum ninge, oamenii se apucă să facă rezerve de zăpadă pentru momentele festive ale anului. Dacă ninge înainte de Crăciun, oamenii nu ating zăpada nici măcar cu o floare, pentru ca Moșul să poată veni cu sania pe la toate casele și blocurile. Iar asta poate fi o problemă, pentru că, oricând ar ninge între 1 decembrie și 7 ianuarie, tot înainte de Crăciun se consideră a fi. Da, da, pentru că în multiculturala Tulcea se țin la preț mare atât Crăciunul conform calendarului gregorian, precum și cel sărbătorit conform calendarului iulian, sau de rit vechi. Așa că, dacă a nins pe 27 decembrie, zăpada tot a prins Crăciunul pe vechi, de pe 7 ianuarie. Oricum, mai era și Anul Nou la mijloc, dar tare mi-e că dacă nu va da o căldură ieșită din comun, zăpada va mai rămâne pe străzi și trotuare până pe 13 ianuarie, căci și ortodocșii de rit vechi merită să aibă un revelion plin de nea.
Nu m-am uitat cu atenție pe calendarul zilelor libere ale slujbașilor publici sau ale celor angajați din bani publici să deszăpezească orașul. Dar nu era nevoie. Am explicat mai devreme că zăpada e animal sacru pentru tulceni. Poate doar hămesiții care au alergat prin magazine între Crăciun și revelion pentru a-și împrospăta proviziile să fi fost mai ireverențioși cu zăpada și gheața de pe străzi. Căci doar goana lor după crăpelniță (aici, de cumpărat se cumpără doar mâncare, apă minerală și bere, fiecare localnic având sursele lui proprii de vin și tărie) a mai spulberat zăpada de pe carosabil. Și nici pe aia toată, ci doar pe cea care zăcea pe mijlocul drumului, căci cea de pe margini face parte din decorul tradițional, pe care nu-l atingi nici cu lama, nici cu cauciucul, nici cu sarea, nisipul sau substanțele speciale pe care alți nepăsători le folosesc în acțiunile de deszăpezire.
Așa se face că, pe 5 ianuarie, zăpada și gheața încă mai făceau parte din peisajul unui oraș în care nu mai ninsese de nouă zile. Duminică, pe 4 ianuarie, totuși, câțiva angajați mai îndrăzneți ai forțelor de curățenie rupseseră embargoul și se speteau să deszăpezească măcar trotuarele din dreptul instituțiilor și obiectivelor publice. Parcarea din dreptul Primăriei oferea o explicație pentru hărnicia bruscă a armatei până atunci absente: primarul venise la birou, chiar dacă era duminică, și cel mai probabil nu era fericit de ceea ce văzuse. Așa că măcar trotuarul din dreptul Primăriei și cel din dreptul Prefecturii meritau deszăpezite, mai ales că luni își începea toată lumea serviciul, în mod oficial.
Că străzile nu erau deszăpezite la nouă zile de la marea ninsoare e un dat. Diferențe culturale, dorința de a lăsa zăpadă și pentru cei care petrec pe 7 ianuarie, o mulțime de motive, unul mai întemeiat decât altul. În definitiv, tabla mașinilor care cad în capcană se îndreaptă, nu-i un capăt de țară. Trotuarele, însă, sunt din alt film. Magazine care și-ar fi dorit clienți 24/7 n-au scos nici măcar un angajat să le dea zăpada din fața intrării. Locatari altfel degrabă săritori să-și ceară drepturile n-au coborât de la căldura subvenționată a apartamentelor lor pentru a ușura mersul spre piață al bătrânilor cu oase fragile. Mall-ul din oraș, așa micuț cum e el, probabil că vânează de client un cabinet ortopedic, altfel nu se explică gheața încă prezentă de la intrare.
Mă simt prost. Aleea care duce de la ușă la poartă e curățată de zăpadă de câteva zile, iar betonul s-a și uscat pe porțiuni foarte mari. Sunt un prost. Trebuia să aștept intervenția Primăriei sau, eventual, urmașii mei să o dea în judecată pentru că mi-am rupt gâtul la ieșirea din casă.