Mă urc în Uber. O mașină superbă. Un Mercedes, ce părea aproape scos din țiplă. Mai-mai că mi-e mie milă să intru cu mizeria de afară în mașina omului. Îl și întreb pe domn ce face Uber cu așa o mașină scumpă. Și frumoasă.
Domnul, mândru că i-am remarcat mașina, ca și cum putea cineva s-o ignore, îmi spune că el e, de fapt, patron de firmă. Și că mașina e mai mult pentru firmă. Cu ubereala doar își rotunjește veniturile, noaptea.
După care, fără să îl mai întreb ceva, îmi explică cum că o mașină scumpă îl ajută pentru firmă:
– Vedeți, dom’le, e o chestiune de percepție, de poziționare. Cum apar în fața clientului. Sunt un om de succes sau nu. Așa se vede cel mai simplu. Mașină, telefon, pantofi. Și ăsta-i business-ul. Țac-pac și-am terminat socoteala. Așa impresionezi un client. De cliente, vă dați seama, nici nu mai zic.
– De cliente? – întreb eu, făcând pe prostul.
– Păi da, dom’le. Cum să nu? Când iei o clientă cu Mercedes e altceva, știți ce zic? Altfel se lasă. Cum dai în ea în Dacie, și cum dai în ea în Mercedes, nu se compară. Știți ce zic?
– Deci în mașină vă aduceți doamnele să-nțeleg? Mă rog, clientele?
– Dom’le, Mercedes e mașină-hotel, știți ce zic? Bancheta pe care stați e din piele, trag pe dreapta, țac-pac, imediat, și-am terminat socoteala.
Și dinții îi rânjeau toți în retrovizoare.