Turismul românesc poate fi redus la o singură situație reprezentativă. Un bărbat de vârstă mijlocie se pișă pe Lipscani, într-un boschet din fața Băncii Naționale, pe la 3 după-amiaza, vegheat de trecători, turiști străini și cântăreți la țambal. Nu era nimic discret, nimic interpretabil. Omul nu uda cu un furtun mic arbuștii și nici nu asculta pe ascuns o înregistrare cu un șuvoi de apă. Efectiv, se pișa în fața trecătorilor. Dacă-i venea, probabil că se și căca, ceea ce arată că trăim încă într-o comuniune surprinzătoare cu natura, în ciuda banilor pe care i-a investit Primăria în renovarea Centrului Vechi.
Atunci mi-am dat seama cât de mult contează mașinile Jandarmeriei care stau de pază de obicei pe Lipscani și care atunci lipseau. Rostul lor nu e să oprească bătăile sau furturile, ci să nu-i lase să oameni să se pișe pe stradă, ca într-o imensă baie publică în aer liber cu muzică de țambal live. E o teorie care explică multe. În primul rând, de ce e cea mai proastă meserie tocmai la Jandarmerie.
Mă gândeasc cu groază la ce vor zice despre noi turiștii străini: că suntem atât de săraci încât n-am pus în Centrul Vechi destule boschete, ca să aibă toată lumea unde să-și facă nevoile.