La Cannes, chiar și pe plajele invadate de soare, domină pretutindeni chipul, turnat parcă în piatră, al lui Bruce Willis. Răsfățatul actor e protagonistul filmului Moonrise Kingdom, căruia i s-a acordat onoarea de a deschide festivalul. Pe o plajă se consumă și acțiunea filmului lui Wes Anderson, poveste a dispariției unui cuplu de adolescenți îndrăgostiți, măturați parcă de un uragan.
Anderson, autor al unor comedii chinuite despre nimic și nimicuri, nu se afirmase, pînă acum, ca autor de producții de festival. De aceea, poate, și grija lui Thierry Fremaux, delegatul general și programatorul evenimentului, de a-și justifica opțiunea afirmînd că "Anderson este una dintre forţele ascendente ale cinemaului American”, mărturie a libertății creatoare în care realizatorul continuă să evolueze, ca “cineast strălucit și inventiv.” Probabil că însuși Anderson a fost uimit de superlativele care i-au întîmpinat aici prezența, dar am mai putea adăuga ca argument pentru noul său film că-l are drept colaborator la scenariu pe Roman Coppola.
Lista producțiilor care-și dispută frunzele de palmier continuă cu drama mexicanului Carlos Reygadas, Post Tenebras Lux, film despre care nu știm mai nimic. Nici subiect, nici predicat, nici măcar distribuție, decît că, pentru prima oară în cariera lui Reygadas, filmul său e rezultatul unei coproducții cu Franța. Avem, în schimb, date mai importante despre filmele franceze din competiție. Jacques Audidard, autorul lui Un prophète, onorat cu Grand Prix du Jury în 2009, îşi încearcă din nou norocul cu De rouille et d’os, o dramă cu Marion Cotillard şi Matthias Schoenaerts capete de afiș. Leos Carax, în schimb, un nume care făcea furori, printre bolnavii de cinefilie, cîndva, dar aproape uitat apoi, revine după 11 ani de tăcere, cu Holy Motors, portretul unui ciudat mare patron, ucigaş, tată de familie și creatură monstruoasă. Seria cineaştilor francezi aflaţi în competiție e completată de un clasic veritabil, Alain Resnais. Neobosit, pe platou, la 89 de ani, el ne avertizează, optimist, din titlu că Vous n’avez encore rien vu!, adică ne putem aștepta la încă multe din partea sa. Este o adaptare a lui Euridice în varianta lui Anouilh, pe care, dacă te uiți la generic, o poți citi și ca o declarație de iubire adresată de maestrul francez trupei sale de interpreți. Azéma, Arditi, Piccoli, Amalric, Podalydès, Duperey, Consigny …, întreaga banda e în plen și abia aștepti s-o vezi aburcînd scara de onoare a Palatului Festivalului.
Cinemaul american este şi el bine reprezentat. Un David Cronenberg, (fiul maestrului!) ne transportă în Cosmopolis (cu Robert Pattinson, Juliette Binoche), de fapt un New York în ebuliție, în momentul prăbuşirii unui imperiu financiar. The Paper Boy, polar al realizatorului de culoare Lee Daniels, atrage atenția prin castingul său de elită: Zac Efron, Nicole Kidman, Matthew McConaughey, ultimul dintre ei rechemat pe covorul roșu și de un alt film concurent, al lui Jeff Nichols, Mud. Panoplia hollywoodiană este completată prin Killing them softly, în care australianul Andrew Dominik istoriseşte o poveste despre poker, care-l are pe Brad Pitt în rolul principal.
Multi ziaristi au trecut și filmul Lawless în beneficiul Hollywodului, dar s-au înșelat. E drept că internetul inducea fatal în eroare fiindcă Terrence Malick, distins anul trecut cu Palme d’Or pentru Tree Of Life, anunțase pentru acest an un Lawless. Pînă la urmă lucrurile s-au lămurit: invitat fusese un film omonim al australianului John Hillcoat, adaptare a unui roman de Matt Bondurant despre perioada prohibiției. Nelipsit din competițiile Croazetei este și britanicul Kenneth Loach, deși multa lume îi prevestea, în februarie anul trecut, sfîrșitul carierei, atunci cînd, aflat într-un tribunal din Glasgow, marele regizor s-a prăbușit și a fost spitalizat pentru o contuzie cerebrală. Iată, totuși, că maestrul și-a învins handicapul, fiind din nou în concurs, cu The angel’s share.
Matteo Garrone, autorul Gomorrei, premiată cu aurul Berlinalei, e reprezentat, la Cannes, cu Reality, despre dedesubturile unei emisiuni de tele-realitate, iar austriacul Michael Haneke își prezintă cea de a treia colaborare a sa cu Isabelle Huppert, Amour, istorie a supraviețuirii cuplului unor octogenari cultivați (Jean-Louis Trintignant și Emanuelle Riva). Huppert este și protagonista unui film asiatic, (In another country), al coreeanului Hong Sangsoo, care nu trebuie confundat cu compatriotul său, IM Sang-soo, și el în competiție cu The taste of money.
De notat că și iranianul Abbas Kiarostami, care anul trecut își începuse o carieră europeană (Copie conforme), își extinde interesul tematic spre Asia cu Like someone in love, despre o studentă japoneză care-și scoate la mezat farmecele pentru a-și putea achita taxele de studiu. Un cineast egiptean, Yousry Nasrallah aduce festivalului, cu Après la bataille, o arzătoare actualitate politică, despre o idilă în Piața Tahrir, în timpul “Primăverii Arabe”, în timp ce brazilianul Walter Salles, autorul celebrului Gara Centrală, operează, cu On the road, o adaptare a unei cărţii omonime a lui Jack Kerouac, însuflețită de Viggo Mortensen, Sam Riley și Kirsten Dunst. Din Rusia, Serghei Loznitza autorul superbului Sciastie Moi, evocă un alt episod de război: V Tumane, în care un feroviar e pe nedrept osîndit pentru colaborare cu inamicul. Încheiem lista necunoscutelor cu noul film al laureatului român al Palmei de Aur, Cristian Mungiu, intitulat Printre dealuri (Beyond the hills), care își are premiera sîmbătă după amiază. Să menționăm că sunt doar patru cineaștii admiși să se bată pentru un al doilea Palme d’Or în selecția anului 2012. Cu cele aproape 160 de minute ale sale, această coproducție între studioul cineastului român – Mobra Films -, societatea franceză Why Not Productions şi cea belgiana a fraţilor Dardenne, este de la distanță cel mai lung film al selecției. Ceea ce, prin sine, e un semnal fiindcă, de obicei, organizatorii festivalului sancționează ceea ce li se pare exces de durată, așa cum a pățit Lucian Pintilie cu două decenii în urmă, pus să taie aproape jumatate de oră din Balanța. Dacă lui Mungiu i s-au îngăduit doua ore și jumătate de expunere, înseamnă că filmul are argumente serioase. Ceea ce ne dorim și noi și sperăm ca va remarca și juriul prezidat de umoristul Nanni Moretti.