Am mai bifat încă o rundă din eternul derby, pomenit fie-i numele. Dincolo de rezultat și de aprinsele comentarii, spectatorul neutru se întreabă iarăși (fără loc preferențial, ci doar instalat confortabil, tocînd semințe pe scara unui stadion al istoriei): ce avem și ce-am pierdut? Care e diferența dintre un derby Dinamo-Steaua pe fostul „23 August“ și un Dinamo-Steaua = FCSB pe actuala National Arena?
Clar e că locul (locația, cum s-ar zice acum) e cam tot aia, cam tot ăla. Una dintre diferențe ar fi aceea că, azi, suporterii autopurtați nu prea mai găsesc un loc de parcare în preajma stadionului, situat dincolo de sau aproape de Bariera Vergului, tot fosta. În ultimii 35 de ani, s-au tot înmulțit mașinile. Asta e cert, mai puțin cert e încotro se îndreaptă titratele mașini de fotbal. Vorba aia, la Dinamo sau Steaua, la scara istoriei, 35 de ani înseamnă nimica toată, firește.
Totuși, ca simplu iubitor de fotbal, te mai gîndești unde au ajuns, în toți anii ăștia, protagonistele așa-zisului etern derby, adică ăla dintre temutele cluburi ale Internelor și, respectiv, Armatei. O veste bună ar fi că Dinamo și Steaua, de-a lungul unor decenii, s-au mai civilizat. Adică au trecut în civilie, fără a mai beneficia de sprijinul explicit al ofițerilor în uniformă.
Despre cei în civil? O altă discuție, mult mai complicată. Vestea și mai bună e că s-au mai civilizat și ultrașii ambelor grupări, chiar dacă unii dintre dînșii, marcați de o nefericită moștenire genetică, se comportă tot ca niște pitecantropi. Mai departe se pot face o sumedenie de comentarii despre eternul derby de ieri și de azi. Dacă tot pornirăm de la Stadionul „23 August“ de ieri și National Arena de azi, sesizez o chestie. Nici Dinamo și nici Steaua = FCSB nu mai au, cum se zice, în dragul nostru limbaj de furnir, „casa lor“. Veritabilă continuatoare a Stelei, FCSB nu mai arde în flăcările Ghencei, după ce cuviosul Gigi fu alungat pe nedrept din Drumul Taberei. La fel, Dinamo se află în pribegie. Cochetul stadion de rugby „Arcul de Triumf“ e doar un tratament paliativ pentru lunga suferință a suporterilor roș-albi.
Deși ne ferim de pariuri, punem prinsoare că va mai trece aproximativ un cincinal pînă cînd vechii dinamoviști sau steliști se vor întoarce acasă. Pînă atunci se impune ca eternul derby să se desfășoare doar pe Arena Națională, prin ordin de zi pe unitate. Altă constatare, pe placul nostalgicilor suveraniști (nu-i deloc cazul aici), ar mai fi alta. În eternul derby ne-am dat pe mîna străinilor, frați români! Dinamo și, respective, Steaua/FCSB au antrenori alogeni. Pe croatul Copic și pe credinciosul cipriot Ilie Haralambie. Nu-ți mai zic cîți titulari străini au propus ambele echipe. Chiar de culoare. Unde-i eternul derby de odinioară, cînd jucau doar români 100%?
De aici pornind, se întărîtă o altă obsesie națională. Ce se întîmplă cu tinerii români din ziua de azi? Dinamo, tradițional, are un club renumit pentru școala de copii și juniori. Cîți mai ajung azi în echipa mare? Pe partea ailaltă, după opinia multora, Steaua lui Gigi și-a înălțat o academie în Berceni, ca în Vest, așa cum puține sînt la noi. Din toți copiii ăștia, încă n-a fost promovat vreunul în lotul lărgit al FCSB. Între școala dinamovistă de ieri și școala fcsebistă de azi, tăticule, rămîne un abis de întrebări. Eternul derby, așa-zisul, poate grăi destule despre noi, suporterii fotbalului de pe aceste meleaguri. To be continued.
Bă, chiar așa, ce ne-o fi venit? Tot despre Dinamo-Steaua… Nu avem nici o treabă cu ăștia. Hai România!