Se scufundă planeta – e deja un truism, o banalitate, un loc comun. Scăpa-vom, poate, cei norocoşi, de sfîrşitul mayaş al lumii, programat – cîtă nesimţire! – înaintea Sfîntului Crăciun de anul acesta. Dar ce ne vom face, stimaţi supravieţuitori, în 2014? Astrele prevestesc doar haos.
Las’ că va fi ultimul Campionat Mondial adevărat, cel din Brazilia, că apoi urma-vor Rusia, Qatar şi cine mai ştie ce alte fantezii născocite de FIFA. Las’ că, tot atunci, a promis Mircea Sandu că pleacă de la FRF, chestie care-i va dezorienta pe tinerii născuţi şi crescuţi doar sub domnia Naşului, cum au păţit-o şi românii rămaşi orfani de Tătuca, după 1989. Las’ că nu-i aşa grav, lasă-mă să te las!
Chestia e că orice agenţie de rating (şi chiar de ratangii) se fereşte să emită o predicţie pentru evoluţiile de pe piaţa fotbalistică locală în orizontul anului 2014. Onorabilul board al LPF a hotărît – şi supune votului Adunării Generale – o formulă de-a dreptul revoluţionară: o competiţie de Liga 1 cu numai 14 echipe, desfăşurată în sistem play-off. Off-of-ohohoo! Pe partea ailaltă, tocmai ce veniră nişte procurori şi judecătorii de la Curtea de Apel – cu lovituri de pedeapsă, însumînd decenii de condamnare. O fi pe bune, o fi un bluf al magistraţilor – habar n-avem. Încurcate-s căile dosarelor şi ale transferurilor via off-shores. Altceva ne preocupă, cu gîndul la recursul judiciar şi la revizuirea sistemului competiţional.
Steaua fără MM Stoica? Ar fi ca stîna lui Gigi fără căţeluşul favorit. Dinamo fără Borcea? Cîini, fără suflet şi creier de copil. Rapid fără Copos? Fîl-fîl. FC Gloria fără Pădureanu? Ohoo, ar fi ca Bistriţa fără Năsăud, ca Caraşul fără Severin, ca cooperativa fără CAP, ca copilul fără Tata Jean. Fără aceste persoane, care au marcat istoria Ligii lui Mitică, se vor prăbuşi cluburile şi competiţia, odată cu, aşa cum menţionam anterior, planeta. Unde mai pui ultima găselniţă a procurorilor, cu Florian Walter, pe ruta U. Cluj-Petrolul… Se făcu de minimum şase grupări urmărite penal în Liga 1. Ar mai rămîne, pe sistemul actual, cel mult douăşpe.
Deci, ca analişti experţi, previzionăm cu certitudine: din 2014, în sistem play-off, formula va fi cu 18 şi pînă la maximum 0 echipe.
Publicat în Cațavencii, nr. 46, 21-27 noiembrie 2012
