Ultima oară când auzisem de guma Turbo, am ajuns să mestec niște pietricele albe ambalate în hârtie lucioasă. Era un reviriment al brand-ului care a ținut foarte puțin. Se întâmpla acum câțiva ani și poți să-l plasezi în timp cu exactitate dacă te uiți după acea scurtă perioadă în care dentiștii au avut de lucru mai mult ca de obicei.
Dacă asta era calitatea gumei de mestecat și la-nceputul anilor ’90, începi să reconsideri cu totul fiziologia umană. Poate că nu e normal să-ți cadă dinții pe la 6-7 ani, ci e o chestie care s-a întâmplat doar generației noastre, care a exagerat cu guma Turbo. N-o să știm niciodată.
Cert e că recent m-am intersectat iar cu această marcă a capitalismului timpuriu românesc. Era un fel de petrecere nostalgică după anii ’90 și mi s-a pus pe masă. M-am gândit pe moment că oamenii vor probabil să vadă cum e să-ți rupi un dinte. De data asta, guma a fost decentă, n-a mai avut consistența unei bucăți de ciment și gustul a ținut aproape zece secunde. Dar adevărata surpriză a venit abia atunci când am desfăcut surpriza. A fost momentul în care mi-am dat seama cât de departe am ajuns în viață. Mi-a picat o Skoda. Pe vremea când cumpăram mai multe gume decât puteam mesteca, doar ca să-mi completez seria de Ferrari, Maserati și Dodge Viper, n-aș fi crezut că o să am într-o zi o mașină care poate să-ți pice la Turbo cu surprize.