Caţavencii

Pîn’ apar și jucătorii, poa’ să joace antrenorii!

Încet-încet, pîș-pîș, superba noastră Superligă își decantează valorile – în curînd, peste cîteva săptămîni, se va face și la etapa 10, treimea campionatului regulat/regular, momentul cînd te prinzi mai bine cum stă treaba. La fel, tot în curînd, pe nesimțite, vor veni și meciurile echipei naționale, în măreața Nations League. Astfel, c-un ochi pe campionat și cu altul pe selecționat, ne trecu un gînd prin cap. Propunere pentru selecționer(i): băi, nene, nu vă mai bateți capul cu convocarea jucătorilor! Convocați-i, mai bine, pe antrenori! Antrenorii din Superliga (atunci cînd erau ei în formă maximă, în iarbă), da, chiar ar putea fi jucătorii acelui superteam de la Națională, visat de toți superterii tricolori. Stai să vezi.

Pornim selecția! Pornim și de la o coincidență: actualmente, pe primele locuri din campionat se afla Farul și Rapid, adică echipele antrenate de Hagi și Mutu. Hagi și Mutu se află, la egalitate, tot pe primul loc în clasamentul all time al golgheterilor de la echipa națională. Deci ăștia doi sînt titulari de drept, bătuți în cuie! Tot în atac, avem mai multe soluții: ne gîndim să-l titularizăm pe Dică, dar putem juca și cu Mihalcea (dacă-i nevoie de un vîrf împins) sau – de ce nu? – chiar cu Neagoe. Dan Petrescu, firește, nu poate lipsi din echipă, mai ales că-i polivalent – știe să joace și ca mijlocaș, și ca fundaș de bandă dreaptă. În apărare chiar n-avem probleme. Cu Ciobotariu și Rădoi. Ne putem baza, firește, pe un Stoican, pe un Măldărășanu. Dacă intervine ceva (o suspendare, o accidentare), mi ți-l naturalizăm mintenaș pe Bergodi, să fie la o adică, e de mult român de-al nostru. Ne bazăm pe Prepeliță ca mijlocaș la închidere, mai ales că-l avem și pe Croitoru, de alt profil, dar tot în zona mediană. Hai, că stăm bine-bine! Superliga noastră propune superjucători pentru echipa națională. Avem niște jucători de mare calitate. Păcat că, de la o vreme încoace, și-au pus ghetele-n cui și s-au făcut antrenori…

Ceva mai serios vorbind, e și-o parte bună a tristeții care, ca suporteri români, ne tot bîntuie: faptul că atîția foști fotbaliști de mare valoare au ajuns antrenori în prima divizie, frățicule, îi mai poate scoate din apatie pe băieții care, acum, apar pe teren (mai și joacă) uneori. Cum ar veni, ar fi vorba despre puterea exemplului. Or, cu astfel de antrenori, proveniți din valoroși jucători, băieții ar avea multe de băgat la cap. „Visul oricărui profesor este să fie depășit de elevii lui“ – vorbă veche, s-a banalizat de mult. Doar că acum, în Superliga băștinașă, pare-se că s-a înălțat ștacheta. Elevule, dacă te crezi fotbalist, depășește-i tu pe d-alde dom’ profesor Gică Hagi, Dan Petrescu, Adi Mutu, Rădoi, Dică, Prepeliță, Ciobotariu, Bergodi etc. ș.a.m.d.! Provocare, fraiere!

Antrenorii foști jucători din Superligă pot fi oricînd convocați în lotul național. Un singur post rămîne deficitar pentru a completa unsprezecele de bază: acela de portar. Pentru a rămîne la nivelul celor aflați pe postul de antrenor principal, ne-am gîndit la o propunere. Ce-ar fi să-l convocăm, în poartă, pe Dumnezeu? Căci doar El, ca nimeni altul, la vîrsta Lui venerabilă, continuă să (ne) mai apere… Hai România!

Exit mobile version