Pe vremea războiului rece, Mao Zedong a introdus, la un moment dat, cultura macului ca armă de apărare împotriva americanilor, după ce secţia de propagandă ajunsese la concluzia că soldaţii yankei nu sînt altceva decît o turmă de drogaţi care, după ce se îmbată criţă cu Coca-Cola, trag pe nas vălătucii fumului de opium.
Ideea era că, plasîndu-le praful la preţuri derizorii, în cîţiva ani puşcaşii marini nu vor mai putea ţine arma în mînă din pricina tremuriciului.
Tot căutînd duşmani ba înăuntru, ba în afară, comunismul s-a privit într-o zi în oglindă şi, ca un Narcis buburos, şi-a dat singur cu capul în gură. Aşa a apărut în estul Europei capitalismul ştirb ce molfăie în gingiile bătrîne, chiar şi în ziua de azi, biberonul bonei din Bruxelles.
Chinezii au strîns de pe jos cioburile iubirii şi, luaţi în rîs pentru struţo-cămila lor ideologică, au trecut de la cultura macului la prăşitul dolarilor trufanda, pe care i-au strîns în căpiţe şi i-au adunat frumuşel în hambare.
Viţeii americani de preerie, rămaşi fără compost şi masă verde, au pus repede botul, astfel că, după o furajare intensivă, ceea ce n-au reuşit pe vremea marelui Mao chinezii au izbîndit astăzi, cînd americanilor chiar le tremură genunchii sub povara baloţilor cu dolari datoraţi Chinei comuniste, de nu mai înţelege nimeni cum dracu’ funcţionează societatea asta de consum, dacă cei ce-au inventat avioanele invizibile ca să caute rădăcinile răului prin curţile altora au mers pînă acolo încît au inventat chiar şi hot-dog-ul invizibil pentru fomiştii din propria ogradă.
Văzînd cum se gudură primadonele lumii occidentale pe lîngă premierul Wen Jiabao şi cu cîtă gingăşie îi aranjează Obama preşul roşu liderului comunist, mai că-ţi vine să legi de o grindă vechea cravată de pionier, s-o ungi cu săpun, să-i faci nodul şi să cînţi pentru ultima oară „Pionier, fruntea sus!“.