Am însoțit pe cineva la gară. Traseul ales pentru intrare a fost holul cu case de bilete mereu închise, care dă spre peroane din bulevardul Grivița. Călătorii familiarizați cu cea mai importantă gară a României știu că este un walk of fame al boschetarilor buni și răi, vitrina în care ne expunem cel mai bine neputința, nepăsarea și mizeria. Când am făcut primul pas dinspre frigul de afară către interior, m-a lovit un miros de pișat care mi-a încrețit geaca. Bine, miros e puțin spus. Un târnăcop de pișat m-a curentat atât de tare încât era să-mi pierd echilibrul.
Dar urechile au preluat imediat legătura de la nas și au fost îmbrățișate într-o fracțiune de secundă de Hora Unirii, care se auzea la difuzoare peste tot în gară. E greu de descris în cuvinte drumul emoțional de la urină la unire. Cum te înalță sufletește îndemnul Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română când te afli în cel mai mare WC cu cale ferată din România.
M.T.